Injustiția în cazurile cu puternic impact emoțional în care sunt vizați minori și femei au rezonanță. Acestea ne sensibilizează pe noi ca societate, comunitate, dar nu e la fel și în sălile de judecată, acolo unde, se pare, încă e destul de greu să obții dreptatea. Iată de ce multe victime ajung tocmai la CEDO pentru a obține claritate. Despre cum reforma justiției poate reduce numărul cazurilor de ”injustiție” în acest segment puteți afla din interviul Agenției de presă IPN cu Maia Bănărescu, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului.
---

IPN: Cât de mare este ponderea cazurilor de injustiție în totalul cazurilor în care sunt vizați copiii. Atunci când minorii sunt târâți prin instanțele de judecată și nu se face dreptate?

Maia Bănărescu: Atunci când copilul este târât în instanța de judecată sunt încălcate drepturile copilului. Procedura de examinare a acestor cauze prevede chestiuni foarte clare. Dacă vorbim de cauzele penale, atunci este necesară pregătirea copilului până a ajunge în instanța de judecată. Vorbesc de acele interviuri în care minorii trebuie audiați în condiții prietenoase copiilor, cu prezența psihologului. În ultima perioadă discutăm foarte mult despre statutul intervievatorului, care trebuie să fie bine pregătit, să existe condiții bune, abuzatorul să nu fie prezent, întrebările trebuie fie foarte clare.

Copiii nu au ce căuta în mod repetat în instanța de judecată pentru a mai concretiza ceva, iar aici este important profesionalismul și diligența acelor actori care participă la actul de justiție. Actul de justiție nu se face doar de către judecător, acest proces începe de la persoana care pornește urmărirea penală. Aici vorbim de colaboratorii de poliție, de procurori, avocați, asistenții sociali, autoritatea tutelară, dar și de nivelul de pregătire al lor. Copiii trebuie să aibă avocați, chiar dacă este însoțit de părinte, întrucât aceștia nu mereu cunosc procedurile.

Trebuie să fie și autoritatea tutelară care să vină cu concluziile, ca acest lucru să nu rămână la discreția instanței. Aici mă refer și la cazurile de procedură civilă, când vorbim de stabilirea domiciliului. În cazurile civile, copilul este prezent în instanța de judecată, dar și așa este nevoie ca minorul să fie doar o dată audiat, iar judecătorului trebuie să îi fie clar ce statut are copilul. Lipsa unificării practicii judiciare ne arată că unii judecători pot asculta copilul în calitate de martor în procesul de stabilire a domiciliului, iar alții ca parte a procesului.



IPN: Ce arată statisticile?

Maia Bănărescu: Dacă ne referim la statistici, actualmente sunt în jur de 60-70 de copii, care sunt în procedură penală, fie că sunt în faza de urmărire penală și se află în izolator sau deja avem peste 30 de copii în Penitenciarul nr.10 pentru minori, care își ispășesc pedeapsa cu închisoarea. Totodată, avem câteva zeci de copii care se află la domiciliu, având pedepse alternative.

Dacă ne referim la cazurile civile, atunci aici avem o statistică mai mare, întrucât copii pot fi parte și a altor procese. În opinia mea însă copilul nu trebuie să ajungă în instanța de judecată, dar dacă judecătorul a decis să îl asculte, atunci trebuie să aibă o odaie aparte, unde fără a îmbrăca roba, în condiții prietenoase, asistat de un psihopedagog se discută cu copilul pentru a afla detalii.

Vreau să vă zic că este importantă și vârsta copilului. Este obligatoriu ca acest lucru să se întâmple de la 10 ani, însă unii copii au capacitatea de a se exprima la orice vârstă. Și de aceea este importantă opinia copilului, întrucât nu putem lua o decizie care-l privește fără a-i asculta părerea și a ține cont de această opinie. Acesta este un drept fundamental al copilului de a-și exprima opinia în instanță. De aceea, dacă vedem copii târâți în judecată, atunci aceasta este problema noastră, a specialiștilor care lucrează cu copiii.

IPN: Doamna Bănărescu, aici vreau să facem o precizare. Atunci când vorbim despre minorii care au fost victime ale abuzurilor sunt și cazuri în care abuzatorii sunt pedepsiți peste foarte mulți ani, sau aceștia pot scăpa basma curată, sau nu sunt pedepsiți deloc. Ați explicat care este procedura, menționând că acești copii nu ar trebui să treacă prin revictimizare, dar ce se întâmplă la modul practic în instanțele de judecată: sunt pregătiți oare specialiștii care investighează aceste cazuri să le ofere un suport adecvat.

Maia Bănărescu: Nu toate cazurile în care minorii sunt victime ale violenței și abuzurilor, inclusiv sexual, sunt denunțate. Copilul nu întotdeauna comunică despre ceea ce i se întâmplă, fie o face peste câțiva ani. Dacă vorbim de copii care se află în familii, atunci e responsabilitatea părinților. Însă dacă ne referim la copii care se află în centrele de plasament, aici situația este și mai problematică. Vreau să mă refer la un caz pe care îl am în examinare. Este vorba despre doi copii care se află într-un centru de plasament, unde un coleg mai mare a abuzat un minor cu o vârstă mai mică, iar peste o perioadă, băiatul a comunicat faptul că a fost supus actului de viol din partea unui coleg mai mare. Autoritățile tutelare responsabile au ignorat acest caz, iar ulterior cazul a ajuns în vizorul Poliției și Procuraturii. Toți s-au eschivat și au declarat că nu sunt probe, la procesul de judecată în acest caz nici nu s-a ajuns.

Este exemplul unei situații care nu a ajuns în faza de urmărire penală și nici în instanță, întrucât nu s-au stabilit toate circumstanțele și nu sunt probe, ceea ce nu este corect. În instanța de judecată sunt cazuri ce pot dura câțiva ani. Aici reiterez importanța celorlalți actori, cât sunt ei de activi în înfăptuirea actului de justiție.

Am discutat cu un judecător și l-am întrebat care ar fi impedimentele în examinarea acestor cauze. Magistrații au instruiri, inclusiv se specializează pe aceste cazuri în care sunt implicați copiii, însă trebuie să luăm în calcul și problemele sistemului. În Chișinău numărul de cazuri este foarte mare, iar judecătorii oferă prioritate cazurilor în care sunt implicați minorii. Legislația prevede faptul că aceste cazuri se examinează cu prioritate, însă și aici sunt multe semne de întrebare.

IPN: Cine stabilește aceste priorități?

Maia Bănărescu: Judecătorul. Prioritară este și violența în familie, traficul de ființe umane, dar și alte cazuri.

IPN: Deci, e la discreția judecătorului?

Maia Bănărescu: După agendă. Sunt cauze pe care judecătorul le restituie, întrucât urmărirea penală nu a fost efectivă. Cel mai important însă în toate dosarele este ca minorul, indiferent de statut, trebuie să aibă aceleași condiții de audiere. Tergiversarea cauzelor au loc nu doar din cauza judecătorilor, ci și din cauză că nu e conformă calitatea actelor care ajung în instanță.

Statul are câteva obligații: să prevină asemenea cazuri, să examineze cererile eficient, să identifice abuzatorul, să asigure protecție victimei, dar și să prevină maltratarea continuă. Dacă aceste componente nu sunt întrunite, atunci și calitatea actului de justiție are un impact nedorit pentru copil.

Am un caz în vizor în care doi copii au fost luați din familie pe motiv că unul dintre părinți (tatăl) și-ar fi abuzat sexual unul dintre copii. Respectiv, s-a pornit urmărirea penală pe numele tatălui, iar de atunci sunt trei ani de când acest caz se află în instanța de judecată, iar o decizie finală nu a fost luată. În această perioadă însă copiii sunt trecuți de la o tutelă la alta, apoi într-un centru de plasament, apoi în familia biologică și chiar la alte persoane. Tatăl acestor copii spune că nu are o decizie definitivă, respectiv, există prezumția nevinovăției, iar acum, această cauză a ajuns la CtEDO, care urmează să se pronunțe.

Guvernul trebuie să prezinte un răspuns pe acest caz și nu doar. Avem și altele, de exemplu cazul Eremia, despre care toată lumea cunoaște că statul nu a fost capabil să întrerupă continuarea maltratării.



IPN: Se înregistrează o creștere a cazurilor de violență și abuz care ajung la CtEDO. Vreau să vă întreb care ar fi motivul - faptul că oamenii sunt mai informați și știu că își pot căuta dreptatea la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului sau cum stau lucrurile?

Maia Bănărescu: Da, se atestă o creștere a acestor cazuri, dar este nesemnificativă. Acest lucru demonstrează faptul că cetățenii sunt mai informați și cunosc mecanismele, dar există în același timp foarte mulți activiști și apărători ai drepturilor omului care sunt interesați de aceste cazuri și le înaintează la Înalta Curte. Sunt însă importante cazurile pe care CtEDO le acceptă și se prezumă că sunt încălcate drepturile prevăzute în Convenție.

Totodată, în afară de CtEDO mai sunt și alte mecanisme: Comitetul pentru Drepturile Copilului, unde copiii și alte persoane se pot adresa. Cunosc oare cetățenii noștri unde se pot adresa? Eu cu certitudine spun că nu, întrucât sunt foarte multe cazuri pe care oamenii nici nu le comunică, fie din frică, rușine sau stereotipuri. Aici vorbesc atât despre copii, cât despre adulți și femei.

Toate studiile ne arată că femeile și copii sunt cele mai frecvente victime ale violenței și abuzului. Și nu sunt de acord că sunt victime colaterale a violenței domestice, pentru că minorii sunt parte a acestui proces și suferă. Respectiv, copiii au frica de a comunica pentru că nu vor fi înțeleși, iar adulților le este rușine și nu cunosc mecanismele și unde se pot adresa. Părinții nici nu vor ca societatea să afle despre faptul că iată copilul lor a fost abuzat sexual.

IPN: Pentru că urmează o altă etapă când acest copil va fi blamat și în societate?

Maia Bănărescu: În principiu, noi trăim în societate, și reieșind din recomandările care vin de la comitetele la care noi suntem parte, societatea noastră este una în care violența este la ea acasă. Noi suntem educați în violență, uitați-vă ce se face în societate. Cu toate că avem foarte multe legi care interzic violența, dar uitați-vă ce se face și în educație.  

Una din recomandările comitetului ONU spune că în Republica Moldova este recunoscută educația prin bătaia copiilor, în familii. Deci, totul se pornește și din familii și apoi mergem în societate, o societate foarte violentă. Evident că această violență trebuie prevenită și aici este rolul statului să intervină, dar și a comunității întregi. Noi ca și comunitate nu trebuie să tolerăm această violență. Trebuie să fim mai activi, să comunicăm noi, să ne debarasăm de stereotipuri.

În special cu acei copii, fie că ei sunt victime sau martori ale cazurilor de violență, noi trebuie să avem o atitudine prietenoasă, să-i susținem. Este foarte important rolul instituțiilor de educație aici. Noi nu avem dezvoltate servicii sociale pentru acești copii pe care trebuie să-i ridicăm din familiile unde este abuz. Da, noi ridicăm abuzatorul. Dar ce facem cu condițiile unde rămân copiii, mediul acesta este foarte important.

IPN: Cât de importante sunt în acest sens serviciile de consiliere psihologică, de susținere emoțonală? Sunt ele în Republica moldova?

Maia Bănărescu: Pentru examinarea cazurilor de abuz și violență față de copii, cel mai important este ca copilul să fie ascultat, să fie supus expertizei psihologice și susținut prin consiliere psihologică. Deoarece indiferent de gravitatea cazurilor, este o traumă psihologică foarte mare pentru copiii supuși violenței. Acest suport trebuie să fie pe toată perioada investigării cazurilor. De acest suport are nevoie nu doar copilul, victima, dar și familia.

IPN: Actualmente, statul pune la dispoziție aceste servicii sau există alte organizații neguvernamentale care pot oferi servicii de suport și consiliere psihologică victimelor?

Maia Bănărescu: Statul a evoluat foarte mult pe acest segment de respectare a drepturilor omului și copilului. Evident că la acest compartiment sunt foarte mari rezerve și este normal, pentru că reieșind din condițiile noastre, statul nu acordă o mare parte de servicii.

Dacă la nivel de legislație, ea există și o putem îmbunătăți, atunci dezvoltarea serviciilor de suport al copiilor mai necesită și foarte multe resurse financiare și în cazul acesta statul are o foarte bună cooperare cu organizațiile neguvernamentale și avem un număr foarte mare de organizațiii neguvernamentale care vin cu servicii de calitate pentru copii. Aici sunt incluse toate tipurile de expertize și consiliere psihologică. Copilul care are nevoie este ajutat să ajungă la un alt ONG care poate să-i acorde servicii de consiliere pentru mai mult timp.

Acest gen de servicii urmează să fie dezvoltate în toate zonele Republicii Moldova. Asta este doar o formă în care statul poate veni în colaborare cu organizațiile neguvernamentale de a acorda suport copiilor. O altă formă este asistența gratuită din partea avocaților. Este obligatoriu ca statul să pună la dispoziție acest serviciu.

IPN: Se întâmplă acest lucru și în realitate avem suficienți avocați care să ofere aceste servicii gratuite?

Maia Banarescu: Sunt avocați, de birou, care sunt pregătiți prin intermediul proiectelor susținute de organizațiile internaționale și astfel copilul beneficiază de asistența gratuită oferită de stat. Acest lucru este foarte important. Da, calitatea este diferită, de la un caz la altul. Am întâlnit minori din Penitenciarul 10 care vorbeau că nici nu și-au cunoscut avocatul până a ajunge în sala de judecată. De asemenea, spuneau că nici nu au știut că ar putea beneficia de acest serviciu gratuit, iar părinții deja au angajat un avocat contra plată. 

Am întâlnit copii în izolatoarele de urmărire penală care aveau deja o sentință și urmau să fie transferați pentru ispășirea pedepsei în Penitenciarul 10 și ei nici nu știau pentru ce și pentru câți ani vor pleca. Acest lucru la fel arată calitatea actului de justiție, atât a activității avocatului, cât și a judecătorului.

Evident că și eu, ca Avocat al Poporului pentru drepturile copilului, atunci când discut cu copii încerc să le acord suportul necesar copilului. Încerc să le organizez copiilor care sunt plasați în penitenciar întâlniri cu familia, pentru că asta este foarte important. Noi suntem o societate și trebuie să ne implicăm, nu să contăm că „cineva e responsabil”.



IPN: Vorbind despre cazurile când victimele renunță la jumătatea drumului să-și mai facă dreptate, ați identificat în timpul activității dumneavoastră care ar fi cauzele?

Maia Bănărescu: Dacă ne referim la copii, atunci trebuie să menționăm că el - copilul nu poate renunța, dar sunt părinții, cei care sunt reprezentanți legali. Autoritățile sunt obligate să examineze cazurile pentru că a avut loc o infracțiune. Dacă sunt persoane adulte, atunci este la distcreția lor să renunțe la o anumită etapă. Această renunțare ar însemna să-și retragă acea cerere, dar infracțiunea rămâne. În cazul copiilor este o procedură foarte clară și ea se respectă.

Sunt mai puține cazuri când procedura în cazul copiilor nu este respectată, dar când vorbim de victimele adulte ale violenței sau abuzului sexual, aici într-adevăr femeia nu mai vrea să meargă în instanță pentru că trebuie să treacă prin acele emoțiii negative. Cu toate că legislația prevede clar că nu trebuie să fie admisă revictimizarea. Deci, ofițerul de urmărire penală, judecătorul de instrucție, în cazul urmăririi penale este obligat să răspundă la toate întrebările necesare pentru a elucida circumstanțele.

Femeia nu trebuie să mai primească aceste întrebări în instanța de judecată. În instanță, după unele proceduri, se mai concretizează unele aspecte, dar nicidecum nu trebuie să se vorbească despre viața personală, deoarece aceasta nu are nimic cu calificarea infracțiunii de abuz. În instanța de judecată, judecătorul trebuie să fie activ și să refuze punerea întrebărilor, iar avocatul chiar dacă are întrebări, acestea trebuie să fie foarte decente, foarte discrete, așa ca victima să nu treacă din nou acele momente traumatizante.

Mai este o problemă foarte gravă în cazul femeilor deoarece ele sunt lăsate singure în fața acestor cauze. Ea, femeia victimă,  trebuie să-și caute avocat, să-și facă expertiza, fiind în starea de afect emoțional și psihologic, ea trebuie să parcurgă singură acest drum și atunci când ajunge în sala de judecată și se găsește un avocat sau un procuror care pune niște întrebări indecente legate și de viața personală, ea este din nou traumatizată.

Trebuie să fim profesioniști în ceea ce facem. Pentru că la etapa când victima este deja în instanță este foarte grav dacă are loc revictimizarea, inclusiv din punct de vedere emoțional. În cazul copiilor nici nu vreau să accept că acesta poate să ajungă în instanța de judecată, fiind victima unui viol. El nu are ce căuta în instanța de judecată.

IPN: Doamnă Bănărescu, discutând în contextul reformei justiției, spuneți-mi ce ar trebui să îmbunătățim pentru ca aceste cazuri să aibă o finalitate mai rapidă și, dacă se poate, să evităm cazurile de injustiție?

Maia Bănărescu: Orice reformă trebuie să aibă la bază o strategie bazată pe drepturile omului, asta înseamnă că atunci când facem ceva noi trebuie să vedem omul și apoi să găsim mecanismele, legislația prin care să-i oferim persoanei cele necesare. Acesta este principial și cadrul legal trebuie să corespundă acestor criterii, să fie o abordare bazată pe drepturile omului. Statul trebuie să respecte acestele obligații care au survenit în urma ratificării standardelor internaționale, să mai ratifice, să ofere mecanisme.

De exemplu, anul acesta a fost ratificat protocolul care oferă posibilitatea de a merge la Comitetul ONU și de a depune plângeri și asta e foarte important. Să țină cont de jurisprudența CtEDO și de a o aplica în practică. Este foarte important ca toată procedura de modificare a legislației să țină cont și de opinia Avocatului Poporului pentru că noi venim cu analize trecute prin standarde și ținând cont de situația cadrului legal.

Vă dau un exemplu. Legea cu privire la drepturile copilului este prima lege și cea mai importantă pentru a aplica Convenția ONU pentru drepturile copilului. Dar acolo sunt niște articole depășite. Această lege trebuie modificată urgent. S-a ajustat Legea 140, care oferă protecție copilului în situații de risc.

Cât privește Codul Penal, noi am venit cu propunerea ca audiența copiilor în condiții prietenoase să fie nu doar pentru victime, dar și pentru martori și pentru infractori - copii. Pentru că ei tot sunt victime ale societății. De asemenea, ar trebui să se mărească vârsta audierii în condiții prietenoase, să nu fie 14 sau 16 ani, dar 18 ani așa cum este stantardul că orice ființă umană până la 18 ani se consideră a fi copil.

Deci, acesta este rolul Avocatului Poporului în general și a Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, în particular, ca instituție națională pentru apărarea drepturilor omului de a monitoriza independent implementarea actelor internaționale ce țin de respectarea drepturilor omului la nivel național și exercitarea obligațiilor pozitive, ceea ce se referă la protecția persoanelor.

IPN: Ține și de responsabilitatea noastră a tuturor de a aduce în atenția publicului mai multă informație despre cum putem reacționa în cazurile de injustiție.

Maia Bănărescu: Da, dar ține foarte mult și de victimă. Ea trebuie să aibă curajul să vorbească și să denunțe, iar pentru asta trebuie să lucrăm foarte mult la comunicare. Să dicutăm cu cei care nu cunosc aceste aspecte. De exemplu, în zona rurală sunt foarte multe femei supuse violenței, dar ele nici nu știu că sunt victime ale violenței domestice.

Interviul cu tema „Respectarea drepturilor omului în Republica Moldova - Injustiție în cazuri cu puternic impact emoțional: abuz, violență, tortură” a fost realizat de Agenția de presă IPN în cadrul proiectului „Suport pentru reforma justiției prin mediatizarea în format multimedia a cazurilor relevante de presupusă injustiție” Varianta video a interviului poate fi văzută aici.