MAIA a prezentat proiectul de reformare a sistemelor de educaţie profesională

Pregătirea insuficientă a cadrelor didactice şi legătura slabă între domeniul de cercetare şi de educaţie cauzează multe din problemele sectorului agrar. La această concluzie a ajuns grupul de lucru care a elaborat proiectul de reformare a sistemelor de educaţie profesională şi de cercetare în agricultură, discutat, luni, într-o şedinţă cu participarea reprezentanţilor ministerului, instituţiilor ştiinţifice, Academiei de Ştiinţe, asociaţiilor producătorilor agricoli, transmite Info-Prim Neo. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a menţionat că pregătirea profesională a studenţilor nu corespunde cerinţelor pieţei forţei de muncă în sectorul agroalimentar. Doar o treime din absolvenţii Universităţii agrare activează în producţie. Pintilie Pârvan, şef de direcţie la MAIA, a precizat că asupra proiectului prezentat s-a lucrat pe parcursul a doi ani, cu atragerea expertizei străine. „Dacă vorbim de instituţiile ştiinţifice, în prezent avem prea multe. Reforma prevede unificarea lor. Vor rămâne 3-4 instituţii ştiinţifice, unul pe probleme de viticultură şi pomicultură, Selecţia din Băţli şi din Porumbeni, Paşcani, tot vor fi unificate. De asemenea, va fi un institut de mecanizare şi un institut specializat în domeniul medicinei veterinare şi zootehniei. Modificări trebuie să intervină şi în structura Universităţii Agrare, să fie comasate unele facultăţi, deschise altele noi, de care are nevoie o agricultură performantă”, a relevat Pârvan.Până la sfârşitul acestui an, proiectul reformării celor două sectoare trebuie să fie definitivat şi aprobat, astfel ca schimbările operate să poată fi bugetate cu începere de la 1 ianuarie 2013. Părerile conducătorilor instituţiilor ştiinţifice expuse în cadrul şedinţei au fost diferite. Unii au spus că rezultatele lor sunt bune şi, dacă ar benefica de un sprijin mai adecvat din partea statului, ar putea face mai multe. Alţii, de exemplu Constantin Dadu, vicedirectorul Institutului de Horticultură, a spus că susţine reforma propusă de MAIA, deoarece nu poţi face ştiinţă adevărată cu resurse mici. Preşedintele AŞM, Gheorghe Duca, a remarcat că MAIA vrea să integreze ştiinţa, procesul educaţional cu producţia, să le pune în serviciul acesteia. „O asemenea reformă, cred, poate fi susţinută, dar este necesar să fie creată o structură, un centru sau agenţie care să coordoneze aceste probleme, inclusiv de repartizare a finanţării”, a mai spus Gheorghe Duca.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.