MAI vrea să construiască un centru de pregătire pe terenul Clubului Dinamo

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) își propune să construiască un Centru Integrat de Pregătire pentru Aplicarea Legii (CIPAL) pe un teren din strada Nicolae Dimo, unde în prezent se află Clubul sportiv central „Dinamo”, aflat în administrarea MAI, transmite IPN.

Într-un proiect de hotărâre prezentat pentru dezbateri publice de către MAI, se precizează că, deşi destinaţia terenului este de construcție, în baza unei decizii a Consiliului municipal Chişinău din anul 2000 terenul în cauză este inclus în zona spaţiilor verzi. Astfel, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale, în cazuri excepţionale, construcţia obiectivelor de menire socială (drumuri de folosință generală, instalații tehnica-edilitare, clădiri) şi alte modificări ale destinaţiei terenurilor spaţiilor verzi sunt premise numai în baza unei hotărâri de Guvern, cu avizul autorităţii centrale pentru mediu şi acordul populaţiei din zona respectivă.

În cazul în care Guvernul va decide să schimbe destinația terenului respectiv, construcţiile care se află în prezent pe teren vor fi demolate, iar pe locul lor vor fi construite spaţiile pentru viitorul centru de instruire. MAI se precizează că în mare parte zona cu vegetaţie va rămâne în afara spaţiului construit. Ministerul motivează necesitatea CIPAL prin faptul că în prezent nu dispune de o instituție de învățământ multifuncțională, specializată în formarea profesională. Construcția Centrului va face posibilă instruirea personalului MAI, dar și din alte autorități.

UE urmează să aloce echivalentul a circa 260 de milioane de lei pentru edificarea CIPAL, ceea ce constituie 55% din valoarea totală a investiţiei.

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.