Mai toţi care au fost la guvernare au urmărit un singur scop – a acapara cât mai multă avere - interviu Info-Prim Neo cu Gheorghe Amihalachioae, preşedintele Baroului avocaţilor din R. Moldova

[ - Aniversarea a 16 ani de independenţă are anumite semne distinctive, în comparaţie cu altele?] Nu cred că are anumite semne distinctive, dar un lucru este cert, că din an ce trece această aniversare devine tot mai puţin însemnată şi se dă uitării. [ - Care credeţi că sunt cele mai mari reuşite şi, respectiv, nereuşite ale R. Moldova în aceşti 16 ani de independenţă?] Reuşita este una – am devenit un stat independent şi atât. Nereuşitele sunt multiple – nu suntem un stat integru, cu o economie dezvoltată şi un trai decent, suntem cei mai săraci, la putere au revenit comuniştii şi multe altele. [ - De ce credeţi ca R. Moldova a ajuns să fie calificată drept cea mai săracă ţară din Europa, iar un recent studiu realizat de către revista americană de politică externă „Foreign Policy” în preajma Independenţei arată R. Moldova ca fiind şi cea mai instabilă ţară din Europa? Când şi cum va putea scăpa de aceste calificative?] Cea mai săracă este din vina proastei guvernări. Mai toţi care au fost la guvernare au urmărit un singur scop – a acapara cât mai multă avere pentru sine şi pentru apropiaţi. Problemele dezvoltării şi prosperării ţării nu-i preocupa. [ - Credeţi că integrarea europeană ca obiectiv strategic al R. Moldova independente este ireversibilă?] Da, cred. Însă e nevoie ca integrarea să fie una reală, cu un program real de dezvoltare economică şi politică conform standardelor europene, dar nu cu declaraţii goale şi false, cum o face guvernarea actuală. [ - La un an de la schimbarea denumirii sărbătorii naţionale din “Ziua Independenţei” în “Ziua Republicii”, credeţi că a fost justificată modificarea ?] Nu cred. Prin această schimbare s-a pierdut semnificaţia acestei sărbători, s-au dat uitării evenimentele ce au avut loc până şi în momentul proclamării independenţei. S-a şters din memoria concetăţenilor noştri avântul patriotic din acea perioadă. [ - În ce măsură poporul R. Moldova şi-a meritat conducerile din perioada independenţei, sau credeţi că acestora (conducerilor) nu le-a mers cu propriul popor?] Da, poporul îşi are conducerea pe care o merită, însă poporului nu i-a mers cu conducerea pe care a avut-o şi mai ales pe care o are.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.