Maia Sandu a depus jurământul pentru al doilea mandat prezidențial

Maia Sandu a fost învestită pentru noul mandat în funcția de președinte al Republicii Moldova. La ceremonia organizată la Palatul Republicii au participat preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, şi preşedinta Curţii Constituţionale, Domnica Manole, transmite IPN.

Preşedinta Curţii Constituţionale a enunțat extrasul din hotărârea definitivă şi irevocabilă a Curţii cu privire la confirmarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie curent, prin care se validează alegerea Maiei Sandu în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.

Astfel, Maia Sandu a depus Jurământul Constituţional şi intră de astăzi, 24 decembrie, în exerciţiul funcţiei de preşedinte al ţării.



„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituția şi legile ţării, să apăr democrația, drepturile şi libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei”, a fost jurământul pronunțat de Maia Sandu.

În discursul său, Maia Sandu a menționat că Moldova nu este doar o țară mică cu inimă mare, ci și o inspirație pentru alții în timpuri grele.

„Mesajul meu de astăzi este optimist. Moldova nu e doar o țară mică cu inimă mare, ci și o inspirație pentru alții în timpuri nesigure. Moldova stă în bătaia vântului, dar nu zboară ca o frunză, ci rezistă cu determinare, așteptând să treacă urgia. Astăzi nu vreau să vorbesc despre așteptare, căci răbdarea voastră e deja încercată”, a menționat Maia Sandu.

Maia Sandu a specificat că în noul mandat revine în fața cetățenilor cu recunoștință și responsabilitate deopotrivă.

„Mi-ați acordat încrederea pentru a continua un drum început împreună acum 4 ani. Primesc acest nou mandat în primul rând cu smerenie, dar și cu determinare. Cu patru ani în urmă am promis vremuri bune. A fost o promisiune sinceră, însă vremurile s-au dovedit a fi dificile, de restriște. Moldova s-a pomenit în mijlocul unor crize regionale și globale. În aceste vremuri vitrege, noi am stat drepți, am rămas uniți și am mers hotărâți înainte. Am reușit să ne păstrăm pacea și să ne apărăm democrația în fața unor amenințări externe”, a mai spus Maia Sandu.

La ceremonie au participat numeroși oficiali, inclusiv prim-ministrul Dorin Recean, miniștri din actualul guvern, doi foști șefi de stat, Petru Lucinschi și Nicolae Timofti, și alți politicieni. Maia Sandu a câștigat al doilea mandat prezidențial după ce a obținut 55,35% din voturi în cel de-al doilea tur de scrutin, organizat în 3 noiembrie 2024.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.