Mai puţini elevi aleg învăţământul mediu de specialitate
Numărul elevilor în învăţământul mediu de specialitate s-a redus în anul de studii 2009/2010. Cea mai mare reducere a fost înregistrată în instituţiile nestatale, cu 6,1%, iar în cele de stat cu 0,9%. Totodată, se constată o creştere a elevilor care urmează studiile din contul bugetului, numărul acestora a crescut cu 5,2%, faţă de anul de studii precedent, transmite Info-Prim Neo cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică (BNS).
În învăţământul mediu de specialitate, populaţia feminină predomină numeric în rândul elevilor, fiind de 18,1 mii sau 56,3% din total elevi.
Potrivit datelor la capitolul înmatriculării, la începutul anului de studii 2009/10, în colegii au fost înmatriculate 9,5 mii persoane ceea ce constituie o scădere cu 11,7% faţă de anul de studii precedent.
În topul structurii pe grupe de specialităţi este economia, urmată de specialităţi precum medicina, serviciile, pedagogia, construcţia, mecanica, informatica şi sisteme informaţionale şi calculatoare etc.
În acelaşi timp, numărul de absolvenţi ai colegiilor în anul 2009 a constituit 7,1 mii persoane, prezentând o majorare faţă de anul precedent cu 6,9%.
La începutul anului de studii 2009/10 funcţionau 47 instituţii de învăţământ mediu de specialitate (colegii), relevând acelaşi număr ca şi în anul de studii precedent. Din numărul total de instituţii, 41 unităţi sunt instituţii de stat şi 6 unităţi – instituţii nestatale.