Începând cu următorul ciclu de studii, numărul de ore în planul de învățământ liceal se va reduce de la 31 la 28 de ore pe săptămână. Liceeni vor avea până la șase discipline obligatorii și până la trei discipline opționale. Modificările se conțin în conceptul de dezvoltare a Curriculumului Național, elaborat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, transmite IPN.
Potrivit ministrei Monica Babuc, se va introduce evaluarea prin calificative la unele discipline de învățământ gimnazial, iar notele la arta plastică, educație muzicală și educația fizică vor fi înlăturate. „Acest lucru este important pentru a încuraja copiii să-și dezvolte abilitățile, fără să se simtă complexați dacă nativ nu au anumite abilități”, a declarat ministra la o conferință de presă.
La ora de dirigenție vor fi introduse module de dezvoltare personală a elevilor, dar și module de orientare profesională. Orele de voluntariat vor deveni treptat parte din curriculum, mai întâi în cadrul orei de dirigenție, iar apoi și a orei de educație civică.
La clasele primare, la disciplina de educație tehnologică vor fi introduse module de robotică și informatică aplicată. Educația civică va fi renumită în Educație pentru societate și va include module precum: educația pentru cetățenia democratică, educația pentru drepturile omului, educația pentru integritate, educația interculturală și educația patriotică.
Monica Babuc dă asigurări că modificarea curriculumului, inclusiv prin reducerea numărului de ore, nu va influența în scădere salariile profesorilor. Pentru schimbarea Curriculumului Național sunt calculate cheltuieli de 15 milioane de lei din bugetul național.