Mai multe companii de transport anunță că se solidarizează cu demersul Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto și a 55 de companii de transport, din 20 august. Dacă autoritățile nu vor ajusta tarifele la serviciile de transport de călători, vor intra în grevă, transmite IPN.
În demersul APOTA către Ministerul Economiei și Infrastructurii se menționează că tărăgănarea ajustării tarifelor duce la distrugerea ramurii. „Noi nu mai avem șoferi, deoarece nu le putem asigura un venit decent. Nu mai avem unități de transport, deoarece veniturile nu ne permit reînnoirea parcului de vehicule. Nu dispunem de lăcătuși, mecanici, sudori, dispeceri, deoarece persoanele cu asemenea calificare se concediază din companiilor noastre”, se spune în demers.
Potrivit transportatorilor, neexecutarea de către MEI a obligațiunilor de a promova o politică echilibrată în ramură produce zilnic daune materiale companiilor de transport. Ca rezultat, se subminează securitatea circulației rutiere, nivelul confortului și sustenabilitatea serviciilor de transport.
„În condițiile în care MEI nu manifestă nicio intenție de a reglementa mărimea tarifului, nouă, companiilor de transport, ne rămâne să facem încă un apel să examinați de urgență această chestiune sau declanșăm o grevă”, se mai menționează în demers.