Inspectoratul General al Poliţiei anunţă că a fost iniţiată o anchetă de serviciu în legătură cu învinuirile aduse poliţiştilor din Străşeni în cazul omorului fetei de 14 ani. De asemenea, a fost dispusă suspendarea din funcţie a şefului Inspectoratului de Poliţie Străşeni, şefului Secţiei ordine publică, şefului Serviciului poliţiei criminale şi ofiţerului de sector din cadrul IP Străşeni, responsabili de documentarea cazului dat, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă, IGP menţionează că în cadrul anchetei urmează să se stabilească dacă poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Străşeni şi-au îndeplinit obligaţiunile de serviciu prompt şi imediat.
O adolescentă de 14 ani a fost găsită fără suflare miercuri, 30 noiembrie, într-o construcţie nefinisată din oraşul Străşeni. Mama fetei le-a spus oamenilor legii că minora nu s-a mai întors acasă de vineri. În prezent doi dintre suspecţi se află în arest. Un alt suspect identificat încă nu a fost reţinut, iar cel de-al patrulea nu poate fi cercetat penal pe motiv că are doar 13 ani.