Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități a aprobat astăzi un proiect de hotărâre, care prevede majorarea numărului de membri ai Biroului permanent al Parlamentului de la 12 la 13, pentru a asigura reprezentarea proporțională a fracțiunilor parlamentare în cadrul Biroului permanent. Un anunț în acest sens a făcut Olesea Stamate, președinta comisiei, în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.
Tot astăzi, Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități a aprobat un proiect de hotărâre privind Programul de activitate al Guvernului și acordarea votului de încredere Guvernului, dar și proiectul de hotărâte privind aprobarea listei ministerelor. Natalia Gavriliță, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, a propus anterior ca, în loc de nouă ministere, existente în prezent, pe viitor în Guvern să activeze 13 ministere.