Mai mulţi membri ai PLR cer retragerea formaţiunii din cursa electorală

Mai mulţi membri ai Partidului Liberal Reformator, printre care co-preşedintele formaţiunii, Ana Guţu, şi mai mulţi vicepreşedinţi, cer retragerea partidului din cursa electorală. Aceştia susţin că PLR nu a reuşit să se poziţioneze în viaţa politică din Moldova, iar sondajele arată că formaţiunea ar putea aduna doar 1% din voturi, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă remis de membrii PLR.

„Prin prezenţa slabă în actualele alegeri PLR nu va face altceva decât să deschidă oportunităţi electorale pentru actorii politici de stânga, anti-europeni şi antinaţionali. Erorile de strategie şi lipsa de viziune a actualei echipe de conducere a PLR a demonstrat incapacitatea de creare a unei mişcări de demnitate naţională de promovare a liberalismului şi a reformelor reale, mai ales de fortificare a dreptei politice ca alternativă fiabilă pentru viitorul Republicii Moldova”, scrie în comunicatul membrilor PLR.

Semnatarii comunicatului de presă fac apel către preşedintele PLR, Ion Hadârcă, şi către alţi colegi, privind retragerea din campania electorală a Partidului Liberal Reformator pentru parlamentarele 2014, în favoarea partidelor proeuropene cu şanse reale.

Membrii semnatari îndeamnă alegătorii pro-europeni să dea dovadă de maximă responsabilitate şi să nu-şi irosească votul pentru partidele populiste, fără şanse reale de a accede în Parlament.

Comunicatul a fost semnat de către Ana Guţu, deputat, co-preşedinte PLR; Anatol Arhire, deputat, preşedintele organizaţiei teritoriale PLR Ungheni; Dorin Duşciac, viceministrul mediului, vicepreşedinte PLR; Gheorghe Şalaru, vicepreşedinte PLR; Vasile Grama, vicepreşedinte PLR; Sergiu Stanciu, viceministrul tineretului şi sportului; Sergiu Gheţiu, viceministrul agriculturii şi industrii alimentare; Tudor Ulianovschi, viceministrul afacerilor externe şi integrării europene şi Maxim Guţu, preşedintele organizaţiei de tineret PLR.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.