Mai mulţi funcţionari publici şi-au recăpătat dreptul la apărare în instanţele de contencios administrativ după o decizie pronunţată marţi, 21 decembrie, de Curtea Constituţională, transmite Info-Prim Neo. În luna mai curent Parlamentul a aprobat modificări şi completări în legislaţie prin care unii funcţionari publici, consideraţi exponenţi ai interesului public deosebit, nu mai puteau să se adreseze în instanţele de contencios administrativ. Curtea Constituţională a fost sesizată de un grup de deputaţi comunişti, care au cerut instanţei să efectueze controlul constituţionalităţii acestor modificări. Juristul PCRM, Serghei Sârbu, a spus că decizia Curţii Constituţionale reprezintă o dovadă în plus că fostul Parlament, timp de un an şi jumătate, a adoptat legi care au fost comode guvernării. Preşedintele Curţii Constituţionale, Dumitru Pulbere, a menţionat că decizia vine pentru a deschide accesul la justiţie persoanelor care ocupă funcţii publice. Totodată, a precizat Dumitru Pulbere, preşedintele Republicii Moldova, preşedintele Parlamentului, primul ministru su miniştrii nu pot face obiectul de discuţii în contencios administrativ sau constituţional. Prin decizia Curţii Constituţionale a fost reconferit dreptul de a se adresa în instanţă de contencios constituţional preşedintelui, vicepreşedintelui şi judecătoriilor instanţelor judecătoreşti, preşedintelui şi membrilor CSM, Curţii de Conturi, CCA, CEC, procurorului şi viceprocurorului general; directorului şi vicedirectorilor SIS şi Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, guvernatorului şi viceguvernatorilor BMN, avocaţilor parlamentari etc. Curtea Constituţională şi-a recuperat, de asemenea, dreptul de a avea controlul asupra examinării actelor individuale cu caracter public şi politic de rang înalt.