87 de copii cu diverse probleme de sănătate pleacă în acest week-end, pentru două săptămâni, la o tabără de vară în Elveţia, unde vor fi consultaţi de medici elveţieni. Copiii provin din şcoli pentru orfani şi instituţii rezidenţiale cu profil medical. Beneficiarii au fost selectaţi în baza dosarelor medicale.
Deplasarea este organizată de Ministerul Educaţiei şi Fundaţia elveţiană Swisscor. Solicitat de IPN, coordonatorul administrativ extern Swisscor, Valentina Suruceanu, a declarat că toate cheltuielile de transport şi tratament sunt achitate de către organizatori, iar copiii vor pleca în Elveţia sub supravegherea a 27 de adulţi. Copiii au vârste cuprinse între 10 şi 12 ani. Aceştia suferă de diferite forme de dizabilitate, precum retard mintal, deficienţe auditive, locomotorii şi de vedere.
În timpul aflării în Elveţia ei vor fi ajutaţi în dependenţă de dizabilitate. Copiii cu probleme de vedere vor primi ochelari după necesitate, cei cu suspiciune de surditate vor primi aparate auditive, iar copiii aflaţi în cărucioare rulante vor beneficia de servicii de modernizare a acestora sau reparaţie. De consultaţie şi tratament stomatologic vor beneficia toţi copiii.
Valentina Suruceanu a adăugat că tabăra de vară în Elveţia este organizată deja al 14-a an, iar copiii din Moldova iau pentru a patra oară parte la aceasta. Trei fetiţe cu suspiciune de surditate au înregistrat progrese în urma tratamentelor din Elveţia, iar în acest an vor pleca pentru o nouă investigaţie.