Mai mulţi bătrâni singuri din parohiile Mitropoliei Basarabiei vor beneficia zilnic de prânz cald

Numărul bătrânilor care se alimentează la cantinele sociale ale Misiunii Sociale „Diaconia” a fost majorat ca urmare a campaniei de colectare a fondurilor “Pâinea cea de toate zilele” desfăşurată între 31 martie şi 27 aprilie, transmite Info-Prim Neo. Potrivit vicedirectorului misiunii, Oleg Paraschiv, în cadrul campaniei au donat bani atât persoane fizice, cât şi persoane juridice. În total, au fost colectate 11,8 mii lei. Din aceşti bani vor asiguraţi cu prânz cald 12 persoane în etate din localităţile unde Mitropolia Basarabiei deţine parohii. Din păcate suma adunată nu permite de a majora mai mult numărul beneficiarilor care au nevoie de cel puţin o masă zilnică, susţine Oleg Paraschiv. Din cele cinci cantine sociale pe care „Diaconia” le administrează în teritoriu, au fost selectate două – Cantina socială din satul Roşu, raionul Cahul, şi cea din satul Ucrainca, raionul Căuşeni. În aceste localităţi numărul bătrânilor este mare, comparativ cu celelalte sate, acesta fiind motivul pentru care au fost alese. În prezent la cantinele sociale ale misiunii iau masa zilnic în jur de 100 de bătrâni. Prânzul oferit bătrânilor este foarte modest şi se estimează la 5,5 lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.