Mai multe persoane au fost prinse în timp ce încercau să treaca ilegal frontiera moldo-română

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost reţinut de către ofiţerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane (CCTP) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru organizarea unei migraţiuni ilegale a cinci moldoveni, care urmau să traverseze frontiera de stat moldo-română prin Punctul de trecere şi frontieră (PTF) Leuşeni-Albiţa, ca să ajungă ulterior în diferite state ale UE, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat al MAI, ofiţerii CCTP în comun cu cei de la Serviciul de Grăniceri a PTF Leuşeni au stopat un automobil de model „Wolkswagen”, în care se afla şoferul şi cei cinci migranţi. Audiaţi de poliţişti, aceştia nu au putut explica cu exactitate locul destinaţiei, nu aveau rezervări şi invitaţii. După mai multe încercări de a induce forţele de ordine în eroare aceştea au recunoscut că urmau să migreze în Europa. Pentru „serviciile” oferite cetăţenii urmau să achite între 3000-4000 euro. Surse din MAI afirmă că bărbatul acţiona conform unui plan bine stabilit, în comun şi prin înţelegere prealabilă cu alte persoane. Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art.362/1 „Organizarea migraţiunii ilegale”, conform legii, persoana culpabilă de comiterea acestei infracţiuni se pedepseşte cu amendă de la 6000 la 20 000 de lei sau cu închisoare de la 1 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.