Mai multe organizaţii solicită selectarea pieselor pentru „Eurovision” după criterii care ar asigura respectarea drepturilor copilului
Promotori ai drepturilor copilului din Moldova, organizaţii neguvernamentale şi structuri locale, solicită ca piesele pentru concursul „Eurovision” să fie selectate după criterii suplimentare, pe lângă cele non-politice şi non-comerciale, care ar asigura respectarea drepturilor şi protecţia copilului, transmite Info-Prim Neo.
Prin intermediul unui comunicat de presă, organizaţiile solicită şi insistă să fie aprobate criterii de verificare a conţinutului oricărei piese de către un juriu în perioada anterioară preselecţiei naţionale. Semnatarii fac referire la piesa prezentată de către interpretul Alexandru Bognibov în cadrul preselecţiei naţionale a concursului „Eurovision 2008”. În opinia lor, piesa „I love the girls of 13 years old” („Iubesc fetele de 13 ani”) are un conţinut erotic, propagă abuzul faţă de copii şi pedofilia. Deşi a fost respinsă la etapa preselecţiei, piesa a fost lansată pe internet şi poate fi accesată de oricine şi oricând, se arată în comunicat.
Semnatarii comunicatului îşi exprimă indignarea şi dezacordul faţă de propagarea unei astfel de piese, conţinutul căreia contravine drepturilor copiilor şi îndeamnă publicul la comportamente amorale şi abuz sexual faţă de copii. Lipsa unor criterii clare de selectare a pieselor muzicale pentru etapa naţională „Eurovision” permite propagarea abuzului şi promovarea toleranţei faţă de folosirea imaginii copiilor ca şi obiecte sexuale, declară organizaţiile semnatare.
Lorena Ghiţu, coordonator de proiect CCF Moldova, a declarat pentru Info-Prim Neo că un comunicat similar a fost trimis şi pe adresa Procuraturii. Dacă organele de drept nu se vor sesiza, organizaţiile semnatare vor recurge la alte acţiuni.
Comunicatul de presă este semnat de către Direcţia Municipală de Protecţie a Copilului din Chişinău,organizaţia neguvernamentală „CCF Moldova - Copil, Comunitate, Familie”, Centrul Social al Bisericii Ortodoxe din Moldova “Agapis”, “International Relief Frandship Foundation” (IRFF), Centrul de prevenire a traficului de fiinţe umane, Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului Copilului (CNPAC), Asistenţa Socială Ialoveni şi Asociaţia Părinţilor Adoptivi din or. Ungheni.