Mai multe organizații neguvernamentale consideră dosarul „7 aprilie” unul eșuat. Într-un apel public adresat autorităților Republicii Moldova și organelor de drept, acestea le recomandă să întreprindă acțiuni pentru a face lumină în acest dosar, dar și pentru „a curma tortura persoanelor care se află în custodia statului”.
Solicitat de IPN, directorul executiv al Amnesty International Moldova, Veaceslav Tofan, a declarat că pentru el rămâne o enigmă de ce până acum nu se întreprind pași pentru a elimina tortura. Presupune că în dosarul „7 aprilie” e vorba de lipsa voinței politice. Mai multe persoane care erau implicate în tortură și asupra cărora planau suspiciuni de implicare în tortură au rămas în funcții și chiar au avansat.
Veaceslav Tofan a menționat că apelul de a întreprinde acțiuni pentru eliminarea torturii a fost adresat, la timpul lor, tuturor guvernelor care s-au perindat în fruntea țării, de la 7 aprilie 2009 până în prezent. Spre regret, niciunul dintre ele nu a avut curajul să facă lumină, iar „Moldova rămâne cu o problemă de tortură în masă nerezolvată”.
„Cândva spuneam că riscul ca dosarul „7 aprilie” din Moldova să fie identic cu dosarul României din decembrie 1989 este foarte mare, pentru că nici acolo, nici aici nimeni nu se ocupă serios de acest lucru”, a declarat Veaceslav Tofan.
Directorul executiv al Amnesty International Moldova spune că Republica Moldova înregistrează anual circa 600 de plângeri pe tortură. Anul trecut, la zece ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, Amnesty a transmis autorităților mai multe recomandări pentru a diminia sau chiar să elimina fenomenul torturii, însă acestea nu au fost luate în considerare. „Cazuri ca Braguța sau Serghei Cosovan ne demonstrează clar că există o problemă nerezolvată în continuare, oamenii sunt torturați, maltratați, iar unii chiar mor”, a spus activistul.
Organizațiile semnatare ale apelului cer publicarea informației privind funcționarii de stat asupra cărora planează suspiciuni cu privire la tortură și rele tratamente, produse în cadrul evenimentelor din aprilie 2009. Ele mai cer adoptarea și implementarea tuturor măsurilor legislative, instructive și organizaționale cu privire la eradicarea completă a fenomenului torturii, tratamentului inuman sau degradant. Precum și crearea condițiilor pentru reabilitarea efectivă și eficientă a victimelor torturii. Potrivit organizațiilor semnatare, autorităţile trebuie să prezinte scuze publice, în special președintele Republicii Moldova, față de fiecare cetățean, care a suferit direct sau indirect în timpul evenimentelor dramatice și ilegale din aprilie 2009.
Apelul a fost semnat de: Amnesty International Moldova, RCTV Memoria, Promo-LEX, Centrul de Investigații Jurnalistice, Ambasada Drepturilor Omului, Institutul pentru Drepturile Omului (IDOM), Asociația Presei Independente (API), Transparency International Moldova și Centrul de Informare în domeniul Drepturilor Omului.