Mai multe ministere au restanţe la implementare reformelor demarate, expert

Priorităţile Programului de stabilizare şi relansare economică a Republicii Moldova pe anii 2009-2011 sunt actuale şi la această etapă, constată expertul economic Viorel Chivriga, referindu-se la sarcinile de stabilizare şi optimizare a finanţelor publice, de relansare a activităţii economice şi asigurare a unei protecţii sociale eficiente. Contactat de Info-Prim Neo, expertul a spus că mai multe ministere au restanţe la capitolul implementării reformelor demarate. Ministerele nu publică nici informaţia cu privire la implementarea Planului de acţiuni pe anii 2012-2015, care l-a succedat pe cel pentru 2009-2011. „În perioada imediat următoare este prioritar de a finaliza reformele în domeniul concurenţei, care sunt o condiţie obligatorie în asigurarea unui climat de afaceri atractiv pentru investitorii locali şi străini, subiecţii sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii. Este important de a duce la bun sfârşit şi măsurile de reforme menite să asigure demonopolizarea sectoarelor economice din ţară. Unele din acestea au fost propuse încă în Programul de stabilizare şi relansare economică a Republicii Moldova pe anii 2009-2011, dar nu au fost finalizate”, menţionează Viorele Chivirga în raportul „Evoluţia Reformelor Economice în Republica Moldova: 2011 – 2012”. Moldova are nevoie de o imagine bună atât pe plan extern, dar şi intern, spune expertul, imagine care să contribuie la atragerea nu numai a investitorilor străini, dar şi să îndemne populaţia ţării să activeze în Moldova în condiţii de siguranţă. „Lipsa de cooperare între instituţiile statului în promovarea reformelor economice sunt semnale negative pentru întreaga societate şi constituie un precedent periculos pentru orice guvernare reformatoare”, subliniază Viorele Chivriga. Expertul mai spune că sunt necesare măsuri energice pentru modernizarea economiei ţării, inclusiv prin transferuri de tehnologii, experienţă, expertiză şi infuzii financiare. Un rol deosebit trebuie acordat resurselor umane, prin promovarea cadrelor după principiul meritocraţiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.