Mai multe formațiuni unioniste negociază crearea unei forțe unice pentru locale

Mai multe formațiuni unioniste sunt în proces de negociere pentru crearea unei forțe unice cu care să participe la următoarele alegeri locale care vor avea loc în acest an. Declarația aparține lui Anatol Ursu, membru al Blocului Unității Naționale. Potrivit lui, obiectivul este ca să obțină cât mai multe „primării unioniste” pe teritoriul Republicii Moldova, transmite IPN.

„Obiectivul este să obținem câteva zeci de primării unioniste pe teritoriul Republicii Moldova, cu primari unioniști, perfect ar fi și cu echipe de consilieri, la fel, unioniști și să pornim de la firul ierbii” a declarat Anatol Ursu la emisiunea „Punctul pe azi”, la TVR Moldova.

Potrivit lui, „acest lucru s-ar putea face prin sincronizare de candidaturi. Adică, vor susține și vor înainta candidați unioniști indiferent de apartenența lor la un partid sau altul. Pentru mine este principial ca în cât mai multe primării să ajungă oameni unioniști de bună credință. Că ei vin de la PL, PNL, „Democrația Acasă”, din mediul civic – nu contează. Avem nevoie de primari unioniști în cât mai multe localități din Republica Moldova”, spune politicianul.

„Noi sperăm ca în urma acestei coagulări și redistribuiri a candidaților la funcția de primari și consilieri prin toată Republica Moldova, să obținem în cele din urmă și o formațiune politică”, a menționat președintele asociației Unirea-ODIP, Vlad Bilețchi. Potrivit lui, nu contează în ce formă – bloc, partid sau mișcare social-politică.

Liderul Blocului Unității Naționale, Ion Leașcenco, consideră că după alegerile din 24 februarie „experimentul Republica Moldova și-a demonstrat ineficiența și falimentul”. „Sper că oamenii, măcar în ceasul al 12-lea, vor înțelege că Unirea este singura modalitate de a rezolva acest impas, iar primul test cu adevărat vor fi alegerile locale. Aici nu mai avem problema trecerii pragului electoral. Aici chiar trebuie de găsit un bloc unionist comun”, spune politicianul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.