Mai multe examene medicale profilactice trebuie făcute anual

Persoanele cu vârsta de peste 18 ani trebuie să facă anual o serie de examene medicale: a pielii, a ganglionilor limfatici, a glandei tiroide și a glandei mamare. Aceste examene sunt efectuate în baza poliței de asigurare medicală, în instituțiile medicale primare. De asemenea, oamenii cu vârsta de peste 18 ani trebuie să treacă anual antropometria și să-și măsoare tensiunea arterială. În cazul în care instituţia medicală nu dispune de unele servicii, aceasta asigură procurarea lor în bază de contract în altă instituţie medico-sanitară. Precizările în cauză sunt făcute de Compania Națională de Asigurări în Medicină drept răspuns la o solicitare a Agenției de presă IPN despre controlul profilactic anual acoperit de polița de asigurare medicală obligatorie.

Persoanele care au depășit vârsta de 40 de ani trebuie să-și verifice anual colesterolul seric și glicemia, iar o dată la doi ani – să facă tonometria oculară. De asemenea, examenele pentru determinarea glicemiei și reacției la microprecipitare trebuie trecute anual și de către persoanele din grupurile de risc.

Testul citologic Babeş-Papanicolau trebuie efectuat o dată la trei ani de către femeile cu vârste cuprinse între 25 şi 61 de ani. Adulții și copiii care au contactat cu o persoană bolnavă de tuberculoză, persoanele cu sechele posttuberculoase, cele infectate cu HIV, cele care efectuează tratament imunosupresiv și pacienții cu afecțiuni psihice trebuie să facă anual radiografia pulmonară.

Analiza microscopică a sputei este efectuată numai de simptomatici, iar copiii și femeile gravide efectuează examenele medicale profilactice în baza unor protocoale diferite.

Persoanele înregistrate pe lista medicului de familie se adresează de sine stătător pentru efectuarea examenului profilactic anual. Unele examene medicale profilactice sunt efectuate şi în cabinetele de triaj, centrele de sănătate prietenoase tinerilor, cabinetul de sănătate a reproducerii, la adresare directă, fără bilet de trimitere.

Totodată, examenele medicale profilactice periodice (cu excepţia investigaţiilor bacteriologice şi la helminţi) pentru angajaţii instituţiilor medicale publice, de învăţământ şi întremare bugetare se asigură de către instituţia medicală primară unde este înregistrată persoana la medicul de familie. Investigaţiile necesare bacteriologice şi la helminţi se efectuează cu plată în cadrul Centrelor de Sănătate Publică.

Examenele medicale obligatorii periodice pentru lucrătorii care sunt supuşi factorilor nocivi şi nefavorabili se fac contra plată, fiind achitate de către angajator.

Potrivit Ministerului Sănătății, angajații care activează în întreprinderile alimentare, în instituțiile medicale, comunale și pentru copii sunt obligați să treacă anual controlul medical profilactic pentru a preveni răspândirea bolilor contagioase și parazitare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.