Mai mult de jumătate dintre deţinuţi şi-au exercitat dreptul la vot

Până la ora 15.00, în instituţiile penitenciare din ţară şi-au exercitat dreptul la vot mai mult de jumătate dintre deţinuţi. Ofiţerul de presă al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, Anna Botez, a declarat pentru IPN că din cei 7103 de deţinuţi, circa 4100 deja au votat.

În fiecare penitenciar a fost organizată câte o secţie de votare la care au fost prezenţi observatori naţionali şi internaţionali. Deţinuţii sunt întrebaţi dacă doresc sau nu să participe la alegeri şi, dacă acceptă, sunt escortaţi din celule la urne, unde îşi exercită dreptul la vot în baza buletinelor de identitate, care sunt păstrate la angajaţii penitenciarului.

Pe parcursul campaniei electorale deţinuţii au fost informaţi despre candidaţii la funcţia de preşedinte prin intermediul posturilor de televiziune care sunt difuzate pe teritoriul penitenciarelor şi a ziarelor la care sunt abonate.

Fostul premier Vlad Filat şi omul de afaceri Veaceslav Platon şi-au exercitat dreptul la vot încă de la primele ore.

În total, în cele 17 închisori existente pe teritoriul Republicii Moldova au fost repartizate peste şapte mii de buletine de vot.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.