Mai bine de 20 de grădinițe rămân închise

Ministerul Educației precizează că, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, și-au sistat temporar activitatea mai multe grădinițe din patru raioane, dar și un gimnaziu din raionul Cantemir, unde își fac studiile 74 de elevi, din cauza unei defecțiuni la rețeaua termică, transmite IPN.

În baza deciziilor autorităților publice locale, în raionul Leova sunt închise 9 grădinițe, în Ocnița – 6 grădinițe, în Cahul – 4 grădinițe și în  Briceni – o grădiniță. Din cauza defectării rețelei termice, și-au sistat activitatea o grădiniță din raionul Căușeni şi alta din raionul Nisporeni.

Totodată, nu s-a reușit transportarea elevilor pe trei rute școlare în trei raioane, la Cantemir și Ungheni – din cauza defectării autobuzelor, iar în raionul Telenești – cauza stării drumului. În total nu au fost transportați la școală 60 de elevi.

Ministerul Educației precizează că în comparație cu zilele precedente, situația s-a îmbunătățit. În 26 raioane, inclusiv în municipiile Bălți și Chișinău, toate instituțiile de învățământ general funcționează în regim normal.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.