Ministerul Afacerilor Interne a dat, miercuri, startul concursului: „Un şofer disciplinat 2015”, care se va încheia la 13 septembrie anul curent, transmite IPN.
Marin Maxian, şeful Inspectoratului Naţional de Patrulare, a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că acest concurs are scopul de a încuraja şoferii să respecte regulile de circulaţie în trafic. „Noi luptăm doar cu cei care încalcă. Trebuie să avem o relaţie şi cu cei care respectă, să-i încurajăm, să fie un exemplu”, a spus şeful INP.
Concursul face parte şi dintr-un şir de măsuri care au ca scop să promoveze imaginea poliţiei. „Pe parcursul lunii august, vor fi organizate aşa concursuri ca „Bereta neagră”, pentru poliţiştii din Brigada cu destinaţie specială „Fulger”, un concurs pentru femeile poliţiste, va fi lansat şi un buletin informativ despre rezultatele activităţii poliţiei. Rezultatele acestor concursuri vor fi făcute publice duminică, 13 septembrie, în cadrul unei ceremonii speciale, care va avea loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale”, a comunicat viceministrul de Interne, Oleg Babin.
La concurs poate să ia parte orice conducător auto care deţine permis de conducere de cel puţin 3 ani, are automobil, conduce zilnic şi nu a înregistrat încălcări în trafic pe parcursul a ultimilor 12 luni.