Mafia mobiliară este o caracatiță ale cărei tentacule sunt instituțiile statului, consilier

Valentin Cebotari, consilier municipal Chișinău, consilier local Durlești, susține că mafia imobiliară este o caracatiță ale cărei tentacule sunt chiar instituțiile statului. Împreună cu un grup de localnici, alesul local a prezentat mai multe cazuri în care, potrivit lui, au fost admise ilegalități în construcții cu acordul tacit al reprezentanților statului.

„Oamenii, când aud de mafia imobiliară, se gândesc că aceasta nu reprezintă altceva decât acei agenți economici sau dezvoltatori de rea credință, însă în realitate mafia imobiliară nu este decât o caracatiță ale cărei tentacule sunt instituțiile statului. Aici mă refer la primării, consilii, Agenția Supraveghere Tehnică, Agenția Servicii Publice, procuratură, poliție, instanțele de judecată”, a declarat Valentin Cebotari într-o conferință de presă la IPN.

Consilierul a menționat că unul dintre cazuri se referă la strada Tudor Vladimirescu din Durlești. Potrivit lui, instanța de judecată, în anul 2021, a obligat Consiliul orașului Durlești să aprobe un plan urbanistic ce prevede construcția a peste 30 de blocuri locative. În opinia sa, este foarte straniu cum o instanță a acceptat pe rol o asemenea cerere, având în vedere că procedural acest plan urbanistic nu a trecut nici prin comisia de specialitate, nici prin ședința Consiliului.

„În afara de aceasta, din materialele pe care le deținem de la instanța de judecată, toată ședința de judecată a durat doar 5 minute. Deci, în 5 minute un judecător a luat o hotărâre prin care a obligat un consiliu să voteze un plan urbanistic zonal care prevede construcția a 30 de blocuri pe strada Tudor Vladimirescu din Durlești. Dar cel mai straniu este că jurista Primăriei Durlești a refuzat să reprezinte Consiliul orașului Durlești în instanța de apel. De asemenea, nu a depus recurs la hotărârea primei instanțe”, susține consilierul. Potrivit lui, a urmat o sesizare la Procuratura Anticorupție, însă deja de aproape două luni așa și nu a primit vreun răspuns.

Alesul local spune că un alt caz vizează strada Caucaz, 11/2 din Durlești. Este vorba despre un teren cu o suprafață de 150 de metri pe care a fost edificată o construcție de 272 de metri. „Nu înțeleg cum a fost posibil ca Agenția Supraveghere Tehnică să semneze actul de recepție finală? Cum a fost posibil ca Agenția Servicii Publice să înregistreze la Cadastru acest imobil? Cum a fost posibil ca să se emită autorizații de construcții și certificat de urbanism pe un imobil de 272 de metri pătrați pe un teren de doar 150 de metri?”, se întreabă alesul local.

Potrivit lui, într-un alt caz, pe stradela 1 Balcani, 27, în anul 2009, Consiliul Durlești a scos la licitație un teren de 3,68 ari. Însă, în opinia sa, este neclară situația întrucât acest teren se află de fapt pe drumul public care leagă orașul Durlești de orașul Chișinău, iar toate actele permisive au fost contrasemnate de conducerea Primăriei Durlești. „Un alt caz ieșit din comun este cel al unui bloc cu cinci niveluri construit pe strada Tudor Vladimirescu, deocamdată fără număr. Ce este straniu că acest bloc este construit chiar pe râul Durlești sau mai exact acest râu curge prin subsolul acestui bloc. Oare cum a fost posibil să se elibereze acte permisive”, se întreabă consilierul local.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.