MAEIE vine cu detalii cu privire la cei doi piloți eliberați din Afganistan

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene menţionează că, după o săptămâna de solicitări oficiale către autoritățile ruse, delegația Republicii Moldova a identificat prin eforturi proprii locul aflării cetățenilor moldoveni, Lionel Buruiană și Mihai Crihan, eliberați din Afganistan, unde au fost ținuți ostateci din 2015. Deplasându-se la instituția medicală din Moscova, după mai multe ore de tratative cu agenții de securitate a unui ONG, oficialii moldoveni au obținut permisul de a discuta cu ei doar pentru zece minute, transmite IPN.

Potrivit MAEIE, prezentându-se la fața locului, „oficialii moldoveni au fost somați de agenții de pază și, doar după mai multe ore de tratative cu conducerea ONG-ului respectiv, au obținut dreptul de a se vede cu cei doi moldoveni, respectând unele condiții înaintate nefondat, care contravin dreptului internațional și bunului simț – limitarea temelor de discuții. Un subiect interzis categoric a fost cel privind perioada de când conaționalii se află în spitalul respectiv”.

Înainte de a le fi asigurat accesul, paznicii au solicitat ca membrii delegației să predea telefoanele și orice alte dispozitive electronice, deși cu doar câteva zile înainte restricția respectivă a fost eliminată în raport cu mai multe persoane, inclusiv jurnaliști, care au fost admiși la cetățenii moldoveni. „Semne mari te întrebare au trezit și verificările minuțioase făcute în privința identității persoanelor din delegația moldovenească, formată din reprezentanți ai MAEIE și diplomați acreditați din cadrul ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă. Lucru făcut de paznicii, care spuneau că execută aceste atribuții în numele unui ONG”, se menţionează într-un comunicat de presă al MAEIE.

Ministerul de Externe mai precizează că, din cauza timpului extrem de scurt petrecut cu cei doi cetățeni moldoveni și a interzicerii abordării unor subiecte, delegația guvernamentală nu a avut posibilitatea să facă o evaluare detaliată a situației lor. Cadrul medical prezent în delegație a putut însă constata că starea de sănătate a celor doi cetățeni permite transportarea lor imediată în Republica Moldova.

„În cadrul misiunii pe care delegația guvernamentală a avut-o la Moscova, finalizată cu această întâlnire de scurtă durată cu cei doi cetățeni moldoveni, constatăm o serie de situații care generează o îngrijorare profundă privind modul în care sunt deținuți și tratați conaționalii noștri, abordarea total netransparentă și selectivă de colaborare a ONG-ului,  care-i deține, cu reprezentanții diferitor instituții de stat din Republica Moldova. În special, ignorarea completă a adresărilor reprezentanților Guvernului, pe de o parte, și îndeplinirea tuturor doleanțelor privind accesul la cei doi piloți a unei persoane cu funcție publică dintr-o altă instituție de stat”, se mai spune în comunicat.

Pe 11 februarie, președintele Igor Dodon a anunțat într-un briefing de presă, că cei doi cetățeni moldoveni ținuți ostatici, din 2015, în Afganistan, au fost eliberați. Aceștia se află actualmente la un spital din Moscova, iar la sfârșitul săptămânii urmau să fie aduși în Republica Moldova. Șeful statului a mai spus că acest lucru s-a reușit datorită implicării conducerii Federației Ruse, ca urmare a adresării sale. După briefing, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a scris pe o rețea de socializare că șeful statului și-a dorit ca cei doi cetățeni moldoveni să revină acasă doar în timpul campaniei electorale, acest lucru fiind folosit în mod cinic. Andrian Candu spune că ostaticii moldoveni urmau să ajungă acasă încă acum patru luni, când autoritățile moldovene au finalizat negocierile privind eliberarea, însă, în ultimul moment, s-a blocat totul. Ulterior, Procuratura Generală a anunțat că va examina ultimele declarații expuse în spațiul public despre implicarea unor forțe pentru a tergiversa procesul de eliberare a piloților moldoveni ținuți ostatici în Afganistan.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE