Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene recomandă evitarea deplasărilor în zonele afectate de incendii din Grecia, iar cei care deja se află în acele zone, să ia legătura cu misiunea diplomatică a țării. Totodată, ministerul informează că niciun cetățean moldovean nu a avut de suferit. Până la această oră nu au fost recepționate solicitări de asistență în adresa misiunii diplomatice a Republicii Moldova la Atena, transmite IPN.
Cetățenii moldoveni care au nevoie de ajutor sau informații pot apela la următoarele numere de telefon ale Ambasadei Republicii Moldova la Atena: +30 699 793 9458, +30 697 63 08 513 sau pot scrie pe adresa de email: atena@mfa.gov.md, precum și se pot adresa la Centrul de Apel al MAEIE: 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova sau 022 23 20 02, email: call.center@mfa.gov.md.
Totodată, cetățenii greci și străini care se află în pericol pot apela linia de urgenţă instituită de autorităţile grecești: +30 2131331200.
Mai multe regiuni din Grecia se confruntă cu incendii de vegetație. Este vorba despre regiunea Viotia, regiunea Rhodope, insula Evia și orașul Alexandroupolis.
Aflândiu-se la Atena, președinta Maia Sandu, i-a comunicat premierului Kyriakos Mitsotákis, că Moldova este gata în următoarele zile să detașeze 56 de pompieri ca să ajute la stingerea incendiilor devastatoare cu care se confruntă Grecia, așa cum a făcut-o și în anii precedenți.