MAEIE reafirmă vectorul european al R. Moldova, deşi conducerea de vârf a ignorat Ziua Europei
Marcarea Zilei Europei în R. Moldova coincide în acest an cu aderarea, cu statut de membru cu drepturi depline, la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-est (SEECP) la Summit-ul de la Thessaloniki din 4 mai 2006, Declaraţia finală a căruia stipulează fără echivoc perspectiva europeană a membrilor SEECP, se spune în declaraţia ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene Andrei Stratan cu ocazia Zilei Europei.
Potrivit sursei citate, R. Moldova îşi reafirmă angajamentul de a îndeplini toate criteriile necesare atingerii obiectivului aderării sale la Europa unită, fundamentată de valorile democraţiei, solidarităţii, respectului drepturilor omului.
MAEIE anunţă că în timpul cel mai apropiat va organiza împreună cu Fundaţia Eurasia un concurs pentru selectarea reprezentanţilor societăţii civile care vor participa la crearea şi funcţionarea pe teritoriul RM a Centrelor de Informare Europeană. Activitatea acestora va contribui la consolidarea parteneriatului între autorităţi şi societatea civilă în vederea realizării obiectivului strategic al R. Moldova – integrarea europeană, se mai spune în declaraţie.
La ultima şedinţă a Parlamentului, deputaţii comunişti s-au opus propunerii deputatului Oleg Serebrian, de a adopta o declaraţie specială a Legislativului cu ocazia Zilei Europei, sărbătorite pe 9 mai. În discursul rostit la Memorialul Gloriei Militare preşedintele Vladimir Voronin a menţionat că cei care au pus bazele actualei Europe sunt “veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei”, fără să evoce Ziua Europei.