Mişcarea Acţiunea Europeană propune soluţii pentru prevenirea inundaţiilor. Preşedintele formaţiunii, Veaceslav Untilă, a declarat la o conferinţă de presă marţi, 3 august, că pe parcursul celor 8 ani de guvernare comunistă n-au fost alocaţi bani pentru construcţia şi întărirea digului, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele MAE a menţionat că trebuie urgent de luat măsuri pentru refacerea şi dezvoltarea infrastructurii afectate de inundaţii. „Digurile de protecţie de pe râul Prut şi Nistru au fost construite încă de pe timpul regimului sovietic. După căderea acestui regim ele au fost lăsate în voia sorţii. Digurile aveau nevoie ca în fiecare an să fie reconstruite şi îmbunătăţite”, a spus Veaceslav Untilă. Potrivit liderului MAE, pentru ameliorarea situaţiei din zonele expuse riscului de inundaţii sunt necesare atât investiţii în infrastructură, cât şi modificări ale legislaţiei. „Tragedia pe care o trăiesc astăzi zeci de oameni afectaţi de inundaţii demonstrează încă o dată că societatea noastră are nevoie de soluţii viabile, care ar sta la baza soluţionării unor probleme prioritare cu care ne confruntăm”, a mai spus Veaceslav Untilă. Preşedintele raionului Cahul, Gheorghe Vasilachi, a menţionat că Guvernul ar trebui să-şi asume un program naţional pentru îmbunătăţirea ecologiei, modernizarea digurilor şi curăţarea apelor. „România ar putea să ne susţină, fiindcă suntem vecini şi mai ales că la ei probleme cu inundaţiile sunt mai dramatice”, a opinat Gheorghe Vasilachi. Încă un punct în program ar trebui să fie curăţarea albei Prutului, care va permite mărirea debitului de apă, apariţia unui nisip de calitate pentru construcţie şi navigarea vapoarelor pe râu. Proiectul ar putea avea susţinere financiară din partea statului, dar şi din partea donatorilor străini şi locali.