MAE: La 9 mai sărbătorim o victorie care nu ne aparţine

Mişcarea „Acţiunea Europeană” (MAE) şi Partidul Ecologist „Alianţa Verde” au organizat un miting consacrat Zilei Europei, în scuarul magazinului „Unic” din capitală. „La 9 mai trebuie să sărbătorim Ziua Europei, nu o victorie care nu ne aparţine”, a declarat Anatol Petrencu, liderul MAE, citat de Info-Prim Neo. „Acel 9 mai 1945 trebuie să fie o zi de comemorare a oamenilor care au murit în război, care au fost mobilizaţi împotriva voinţei lor. Noi, care suntem cea mai săracă ţară din Europa, sărbătorim victoria asupra cui, asupra Germaniei, care este locomotiva de dezvoltare a Uniunii Europene?”, a spus Petrencu. Andrei Dumbrăveanu, secretarul general al Partidul Ecologist „Alianţa Verde” a specificat că de 9 mai lumea trebuie să sărbătorească pacea între popoare. „În zilele de mai a luat sfârşit cea mai mare conflagraţie între popoare, provocată de doi mari tirani, Hitler şi Stalin. Acum când asupra Moldovei planează o atmosferă de instaurare a unui regim dictatorial, asemenea sărbători sunt pentru protest, sunt pentru a spune nu dictaturii şi a spune da unei democraţii adevărate”, a opinat Dumbrăveanu. Mitingul a fost urmat de un concert, cu participarea artiştilor precum Maria Sarabaş, formaţia „Chatarsis”, „London” şi alţii.
  • anatol petrencu despre ziua victoriei si ziua europei.mp3
  •     0
  • andrei dumbraveanu despre protest.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.