Luptătorii de stil liber Vasile Diaconu, Maxim Bostan, Ghenadi Diuvenji și Radu Lefter au devenit premianți ai Campionatului European printre cadeți la lupte libere, greco-romane și feminine, care se desfășoară la Sarajevo (Bosnia și Herțegovina).
Vasile Diaconu a cucerit argintul la 69 kg. El s-a calificat fără probleme în finală după victorii cu 10-0 în fața lui Jako Kivimaegi (Estonia), Mert Murad Ramadan (Bulgaria) și Szymon Wojtkowski (Polonia). În ultimul act, el a cedat la limită rusului David Cheldiev.
Maxim Bostan a devenit medaliat cu bronz la 42 kg. În sferturi, el a cedat azerului Tofig Aliyev, care avea să ajungă în finală. Astfel, luptătorul moldovean a primit șansa de a lupta pentru medalia de bronz. Bostan a reușit să câștige în fața germanului Julien Zinser, cu 8-2.
La 46 kg, Ghenadi Diuvenji a cucerit, de asemenea, medalia de bronz. El i-a învins pe Ioannis Martidis (Grecia) și Ruhan Hyusnyu Rasim (Bulgaria). Apoi, i-a cedat în semifinale rusului Magomed Abdurakhmanov, iar în meciul pentru medalia de bronz a dispus cu 10-0 de Thomas Epp (Suedia).
Tot cu medalia de bronz s-a ales Radu Lefter la 100 kg. În optimi el l-a învins pe Tchabuki Gamkrelidze (Georgia), dar în sferturi a cedat viitorului finalist, Anil Berkan Kilicsallayan (Turcia). În recalificări, Lefter a trecut de Dimitar Atanasov Hristov (Bulgaria), iar în meciul pentru medalia de bronz a dispus cu 10-0 de bielorusul Yauheni Pinchuk.