Lupta politică din interiorul Republicii Moldova a fost exportată și în cadrul Parlamentului European. Declarația a fost făcută de vicepreședintele Parlamentului, președeinteal Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.
În opinia lui Iurie Leancă, este o greșeală să se vină cu anumite condiționalități politice în momentul de față pentru a obține finanțare din partea Uniunii Europene. „De la bun început au existat condiții foarte tehnice și eu m-aș axa în mod special pe această dimensiune”, a spus vicepreședintele legislativului.
„Noi am creat aceste probleme, noi am semănat neîncrederea la Bruxelles, la Berlin, la Strasbourg și acum trebuie să facem tot ce e posibil pentru a demonstra că suntem europeni nu doar la chip, dar și la felul cum dorim noi să trăim în această țară”, a spus Iurie Leancă.
Jurnalistul Anatolie Golea este de părere că Republica Moldova, fiind o țară mică, creează prea multe probleme partenerilor de dezvoltare, pare-se, intenționat. Jurnalistul nu exclude că
s-ar putea ajunge la situația când alegerile parlamentare din anul 2018, care s-a dorit atât de mult să se desfășoare în cadrul sistemului electoral mixt, să aibă loc în cadrul sistemului proporțional pentru că ar putea interveni niște cereri din partea Parlamentului European. „Se creează impresia că politicienii din Republica Moldova nu au altceva de făcut decât să-și creeze probleme ca apoi să încerce să le soluționeze”, a spus Anatolie Golea.
În ajunul Summitului Parteneriatului Estic, care se va desfăşura pe 24 noiembrie la Bruxelles, situaţia politică din Republica Moldova a fost din nou subiectul unor dezbateri în Parlamentul European. Ajutoarele financiare pe care UE le va acorda în continuare Republicii Moldova vor depinde de atitudinea Chişinăului faţă de angajamentele pe care şi le va asuma în cadrul unui memorandum de înţelegere ce urmează să fie semnat între cele două părţi.