Lunea Rusaliilor - Lunea Sfântului Duh sau a Sfintei Treimi

Conform tradiţiei, în ziua următoare marilor praznice, creştinii ortodocşi săr¬bătoresc persoanele care au avut un rol important în săvârşirea evenimentului prăznuit. Astfel, a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi. Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizeci¬mii, menţionează: „Intru aceasta zi, prăznuim pe însuşi Preasfântul şi de viata făcă¬torul şi întru tot puternicul Duh, Care este unul din Treime Dumne¬zeu...". În calendarele româneşti, aceasta zi e trecută ca săr¬bătoarea Sfintei Treimi. Denumirea aceasta, de dată mai nouă, repre¬zintă probabil o influenţă catolică (la catolici Sfânta Treime e sărbăto¬rită în prima Duminică după Rusalii). În sec. XII, nici în Apus nu era încă generalizată o asemenea sărbătoare, ci era privită în unele mănăstiri ca o inovaţie; ea a fost stabilită definitiv în Apus abia la 1334. În calendarele celorlalte Biserici Ortodoxe însă, Lunea de după Rusalii este numită încă Lunea Sfântului Duh, ca în Penticostar. În schimb, adorarea Sfintei Treimi pare a face mai degrabă obiectul expres al slujbei din Duminica Rusaliilor (vezi stihira lui Leon Despotul, de la Slava..., la „Doamne, strigat-am” din slujba Vecerniei: "Veniţi, popoare, sa ne în¬chinăm Dumnezeirii celei în trei ipostasuri..."). De aceea, în arta icono¬grafică rusă, praznicul Cincizecimii e reprezentat de obicei prin cei trei ingeri din scena "Filoxeniei lui Avraam" (aşa cum a zugrăvit-o Andrei Rubliov). În calendarele mai noi ale Bisericii ruse, Sâmbăta Rusaliilor e numită "a Treimii" (Troitkaia), iar Duminica Rusaliilor e indicată ca "Ziua Sfintei Treimi”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.