În timp ce capitalele lumii şi-au aprins, deja de două săptămâni, Pomii de Crăciun, la Chişinău, lucrările de instalare a acestuia sunt planificate să înceapă abia lunea viitoare, 19 decembrie. Şeful interimar al Asociaţiei de gospodărire a spaţiilor verzi, Eliferie Haruţa, a comunicat pentru Info-Prim Neo că bradul care va fi instalat pe Piaţa Marii Adunări Naţionale este deja procurat şi se află în s. Talmaz, raionul Căuşeni. Înălţimea acestuia este de aproximativ 23-25 de metri. Potrivit lui Haruţa, la sfârşitul săptămânii curente bradul va fi transportat la Chişinău. În afară de acesta, vor mai fi instalaţi alţi 3 brazi mai mici, de fiecare parte a celui central. Funcţionarul nu a precizat de câte ghirlande şi beculeţe e nevoie pentru ornarea acestora, precum şi cât vor costa acesta, precizând că acestea sunt procurate în prezent. Pomul de Crăciun, numit în anul curent Pomul Ţării, va fi aprins pe 23 decembrie.