Lucrările de construcţie a unui obiect de menire social-culturală din capitală au fost sistate în mod public

Lucrările de construcţie a obiectivului de menire social-culturală din bd. Renaşterii, 26 au fost sistate până la soluţionarea litigiului dintre locatari şi firma de construcţie. Potrivit unui comunicat al Direcţiei Relaţii publice a Primăriei municipiului Chişinău, Primarul general, Dorin Chirtoacă, a semnat o dispoziţie privind sistarea valabilităţii certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire eliberate Firmei „Amtarex şi Co” SRL. Decizia a fost luată avându-se în vedere solicitarea locatarilor din bd. Renaşterii, 26, care şi-au exprimat dezacordul în legătură cu efectuarea lucrărilor de către Firma „Amtarex şi Co” SRL a acestui obiect. Pretura sectorului Râşcani, Comisariatul de poliţie al sectorului Râşcani, Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare şi Direcţia autorizare şi disciplină în construcţie vor asigura controlul executării dispoziţiei primarului general. Este prima dispoziţie mediatizată pe larg din cadrul campaniei promovate pe parcursul ultimilor luni de noua administraţie locală a capitalei cu scopul contracarării fenomenului construcţiilor abuzive şi a celor generatoare de conflicte sociale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.