Lucrările de construcție a noului sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii, pe terenul fostului Stadion Republican, au fost declarate utilitate publică de interes național. Parlamentul a votat în lectură finală proiectul de lege care prevede acest lucru, transmite IPN.
Astfel, vor fi expropriate toate obiectele necesare pentru executarea lucrărilor de construcție a sediului Ambasadei SUA la Chișinău. Este vorba despre construcțiile, inclusiv construcțiile nefinalizate, construcțiile provizorii sau alte lucrări atașate, amplasate pe terenul pe care va fi construit noul sediu, precum și drepturile reale și alte drepturi patrimoniale asupra acestui teren.
Plata despăgubirilor și cheltuielilor aferente exproprierii va fi rambursată de Guvernul Statelor Unite ale Americii. Totodată, Ambasada SUA va elabora, din surse proprii, Planul urbanistic de detaliu, care va servi pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare.
Terenul din strada Tighina, cu suprafața de 5,2 hectare, a fost vândut părții americane cu 18 milioane de euro. Aici va fi construit campusul diplomatic al SUA. Ambasada americană s-a angajat să creeze și parcuri sau spații deschise publicului larg, iar investițiile anunțate vor fi de aproximativ 250 de milioane de dolari.