Procesul de negocieri în format „5+2”, care a fost întrerupt în februarie va fi reluat în curând, a declarat miercuri, 20 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Misiunii OSCE în Moldova Louis O’Neill. În ultimele săptămâni, între mediatori şi negociatori au avut loc discuţii foarte constructive în acest sens, a declarat ambasadorul, presupunând că aceştia sunt pe calea reluării negocierilor. Cel puţin, Misiunea OSCE este pe deplin hotărâtă că revenirea la masa de negocieri trebuia să aibă loc de mult, urmând să se treacă de la acţiuni unilaterale la discuţii constructive. „Există multe probleme pe acest segment, care necesită discuţii şi analize serioase”, a menţionat oficialul. În altă ordine de idei, sursa citată a declarat că retragerea trupelor militare ruseşti şi a muniţiilor de pe teritoriul R. Moldova rămâne una din priorităţile Misiunii OSCE. Obligaţiile pe care şi le-a asumat Federaţia Rusă la summit-ul OSCE de la Istanbul rămân în vigoare, iar Misiunea este gata să acorde Rusiei ajutor în acest sens şi insistă asupra continuării acestui proces. Potrivit lui O’Neill, cele 20 mii tone de muniţii pot fi evacuate în decurs de 6 luni, cu existenţa voinţei politice necesare. În ceea ce priveşte referendumul din regiunea transnistreană a R. Moldova, care a avut loc la 17 septembrie, şeful Misiunii OSCE a comunicat că acesta s-a desfăşurat în mod unilateral şi pune la îndoială integritatea teritorială a R. Moldova, conţine întrebări complicate şi care sugerează răspunsul, iar pe alocuri acestea contravin una alteia.