Locuitorii sectoarelor Ciocana şi Râşcani vor fi reconectaţi la apă până la sfârşitul zilei
Locuitorii sectoarelor Ciocana şi Râşcani ale capitalei, deconectaţi de la apeduct în seara zilei de joi, vor fi reconectaţi până la sfârşitul zilei de astăzi, a comunicat vineri, 29 mai, Ecaterina Stratan, responsabil de presă la SA „Apă-Canal Chişinău” (ACC). Union Fenosa a suspendat furnizarea energiei electrice către staţia de filtrare şi tratare a apei din cauza datoriei curente a ACC de aproape 8 mln lei, transmite Info-Prim Neo.
Reconectarea apei va fi posibilă datorită semnării unui contract adiţional între ACC şi Union Fenosa, a spus Stratan.
Primarul general Dorin Chirtoacă, a adresat Union Fenosa o scrisoare de garanţie în care se menţionează că “Apă-Canal Chişinău” a achitat în ultimele trei zile peste 2,5 mln lei, datoria micşorându-se până la 6,9 mln. Până luni, 1 iunie, vor fi achitate alte 2,8 mln, iar până miercuri, 3 iunie, datoria va fi stinsă integral, se spune într-un comunicat de presă al Primăriei.
ACC susţine că a intrat în datorii din cauza cheltuielilor prea mari pe care le suportă în ultima perioadă şi a tarifelor prea mici pentru consumatori.