Locuitorii R. Moldova vor putea urmări emisiuni televizate la telefonul mobil

Abonaţii companiei de telefonie mobilă SA „Voxtel” vor putea urmări, începând de miercuri, 25 aprilie, canale TV de la ecranele telefoanelor mobile. Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a aprobat marţi, 24 aprilie o decizie în acest sens. Pentru început, în pachet vor fi incluse patru posturi TV – Muz Tv Moldova, Naţional TV, Senso TV şi UTV (acestea trei din România). Ulterior, reprezentanţii „Voxtel” susţin că vor diversifica şi vor lărgi pachetul de canale. Igor Andrieş, şeful Departamentului juridic şi regulatoriu al Companiei, a declarat că această posibilitate va contribui la asigurarea dreptului cetăţenilor de a fi informaţi. Scopul „Voxtel” este ca populaţia să simtă că standardele de viaţă europene sunt implementate şi în R. Moldova. Potrivit Companiei, circa 38-40% din telefoanele existente teoretic ar fi capabile să utilizeze acest serviciu. Compania va comercializa şi telefoane mobile adaptate la un asemenea serviciu. Pentru început, acest serviciu va fi lansat ca o ofertă promoţională, nefiind percepută nici o taxă de acces. Tot azi, CCA a eliberat autorizaţia de retransmisie prin satelit a canalului „TNT” din Rusia, a aprobat listele de canale ale unor distribuitori de servicii şi grilele de emisie pentru un şir de radiodifuzori.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.