Locuitorii capitalei se angajează să le fie de ajutor poliţiştilor

În cadrul Sectorului de Poliție nr 3, al Inspectoratului de Poliţie Buiucani, municipiul Chișinău, a fost deschis cel de-al 76-lea sector de vecinătate. În activitatea acestuia vor fi implicaţi locuitori ai capitalei care locuiesc în preajmă și care s-au angajat să le fie de ajutor poliţiştilor şi să supravegheze zona, transmite IPN.

Lilian Pascaru, şeful Inspectoratului de Poliţie Buiucani, a spus că activitatea celor 75 de sectoare de vecinătate care au fost deschise până acum a fost de succes, fiind înregistrată o descreştere cu 15% a infracţiunilor. Conlucrarea între poliţie şi cetăţeni permite o cunoaştere mai bună a problemelor cu care se confruntă comunitatea.

Șefului Inspectoratului General al Poliţiei, Alexandru Pânzari, a spus că poliţia nu poate demonstra eficienţă dacă nu implică cetăţenii în activităţi, dacă nu este stabilit un parteneriat bun între părţi. La nivel de ţară activează peste trei mii de sectoare de vecinătate, care numără 31 de mii de membri. Până acum, sectoarele de vecinătate au descoperit în jur de 90 de infracţiuni.

Lilia Trofăilă, preşedintele sectorului de vecinătate deschis astăzi, a spus că împreună cu locatarii vor face ca zona să fie mai ocrotită, mai curată, copiii se vor juca în linişte, iar vecinii vor fi mai responsabili.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.