Locatarii unui bloc de la Ciocana, evacuați din cauza unui incendiu

Locatarii unui bloc din sectorul Ciocana al capitalei au fost evacuați după izbucnirea unui incendiu, miercuri dimineața. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a comunicat că flăcările s-au răspândit într-un apartament de la etajul trei al blocului, dar focul nu s-a extins la etajele superioare, transmite IPN.

Serviciul 112 a fost anunțat la ora 10:30 despre incendiul declanșat într-o clădire de pe bulevardul Mircea cel Bătrân din Chișinău. Patru echipaje de salvatori și pompieri au venit să stingă flăcările.

Locatarii blocului au fost evacuați, pentru a evita intoxicarea cu produse de ardere.

După localizarea și lichidarea incendiului, specialiștii urmează să stabilească toate circumstanțele.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.