Locatarii din blocurile din bd. Mircea cel Bătrân, 13/1 și 13/2 cer justiție corectă

Locatarii blocurilor din bulevardul Mircea cel Bătrân, 13/1 și 13/2 din capitală acuză mai multe instituții de stat că nu-și îndeplinesc atribuțiile, iar pe mai mulți judecători îi suspectează de acte corupție. Aceasta după ce ei s-au pomenit în litigii de durată, iar, potrivit lor, magistrații corupți au dat câștig de cauză unei companii care construiește ilegal și pune în pericol nu doar viața celor peste 300 de locatari din regiune, dar și a viitorilor rezidenți ai blocurilor pe care le edifică.

Într-o conferință de presă la IPN, Denis Dobrioglo, locatar din blocul situat pe bulevardul Mircea cel Bătrân, 13/2, a declarat că locatarii din cele două blocuri deja de doi ani încearcă să-și facă dreptate în instanțele de judecată în litigiile cu compania „Braus Imobiliare”. „Am ajuns în situația când vedem clar încălcările și abaterile de la normativele construcțiilor de către „Braus Imobiliare”. Este vorba despre trei blocuri, situate în nemijlocita vecinătate de blocurile noastre, cu o înălțime de mai mult de 20 de etaje. Ca să înțelegeți, blocurile noastre au în jur de 15 etaje. Vă imaginați ce o să fie – pe o porțiune de 500 sau 700 de metri pătrați o să fie șapte blocuri a câte 20 de etaje. Eu nu știu unde s-a mai văzut așa ceva în Chișinău”, susține bărbatul. Potrivit lui, riscuri există și pentru viitori rezidenți întrucât blocurile care se construiesc se află la mai puțin de 25 de metri de butelia de gaz a unei stații alimentare.

Denis Dobrioglo a menționat că de-a lungul timpului au fost depuse numeroase demersuri și petiții către administrația publică locală, dar și multe alte structuri de stat responsabile, pentru ca să se găsească o soluție, însă nimeni așa și nu a întreprins nimic. Instituțiile își pasează responsabilitatea între ele. De exemplu, potrivit lui, Agenția Securității Tehnice invocă faptul că prerogativa exclusivă de a elabora actele de construcție sau de le suspenda și anula aparține Primăriei. Primăria, la rândul său, spune că e doar prerogativa Agenției de a verifica modul cum derulează construcția și de a suspenda acele acte.

„Azi, compania continuă construcția, chiar dacă autorizația în acest sens este expirată. Nu știu prin ce minune această autorizație, fără a fi prelungită, își are efectul ei juridic. Cum se explică, habar nu am. Însă este evident abuzul din partea unor judecători din instanțele de judecată. Facem apel către președintele Republicii Moldova – vă rog, luați atitudine. Într-un stat, unde instanțele de judecată nu își îndeplinesc funcția, nu vom deveni niciodată un stat de drept”, susține Denis Dobrioglo

Olga Munteanu, președinte ACC 56/143, a menționat că deja de doi ani, locatarii se confruntă cu un caz excepțional, în care sunt admise multe încălcări. Potrivit ei, după ce locatarii au obținut câștig de cauză în prima instanță, au sperat că și Curtea de Apel își va îndeplini onorabil atribuțiile, va vedea încălcările admise și va emite o hotărâre corectă. Însă, nu a fost să fie. În opinia sa, acest lucru se întâmplă pentru că unii judecători sunt mituiți să ia decizii în favoarea agenților economici. Miercuri, 12 mai, urmează ședința de la Curtea Supremă de Justiție, iar locatarii speră că magistrații de la CSJ vor studia dosarul minuțios și vor face lumină în acest caz.

Avocatul Artur Macovei a menționat că este inexplicabil modul în care se face justiția în Republica Moldova. Potrivit lui, prima instanță dă câștig de cauză asociațiilor de locatari, ca mai apoi Curtea de Apel să le spună că nu au dreptate pe motiv că au omis termenul de adresare în instanță. Însă la dorința locatarilor de a afla care este acel termen, când a început a curge și când s-a încheiat, nimeni nu l-a indicat și nu a venit cu explicațiile de rigoare. Apărătorul afirmă că este o situație în care se spune că ceva nu a fost respectat, dar ce concret nu se spune. În opinia sa, locatarii nu au avut parte de un proces de judecată corect, creându-se o situație de absolută incertitudine juridică.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.