Locatarii blocurilor pot cere pedepsirea persoanelor străine care aduc gunoiul pe platformele din preajmă

Persoanele fizice care locuiesc în case la sol, dar și agenții economici care duc deșeurile menajere la platformele de gunoi din preajma blocurilor de locuit, sunt pasibili de amendă. Noul Regulament privind salubrizarea și asigurarea curățeniei în municipiul Chișinău interzice acest lucru și încurajează persoanele să încheie contracte de evacuare a gunoiului cu întreprinderea locală care se ocupă de gestiunea deșeurilor. Locatarii blocurilor care sunt deranjați de acțiunile persoanelor fizice și juridice pot depune o plângere la poliție cu dovezi foto și video, iar ulterior Primăria sau preturile vor aplica amenzi, transmite IPN.

Vasile Efros, șeful Secției amenajare și salubrizare a Direcției generale locativ-comunale și amenajare (DGLCA) a declarat pentru IPN că există două categorii de persoane care aruncă gunoiul propriu la platformele din preajma blocurilor de locuit. Este vorba despre persoanele care nu au încheiate contractele de evacuare a deșeurilor menajere de către „Regia Autosalubritate” sau despre persoane care au încheiate contracte, doar că, în contextul în care ridicarea gunoiului se face săptămânal, nu au răbdare până vine serviciul și duc singuri gunoiul la platforme. Vasile Efros mai spune că, chiar dacă au încheiate contracte cu Regia Autosalubritate, unele persoane achită doar pentru evacuarea deșeurilor menajere, la platforme însă, duc deșeuri mari sau alte tipuri de deșeuri precum iarba, frunze etc.

Vasile Efros susține că operatorul responsabil de gestionarea deșeurilor este obligat să meargă la case să încheie contracte de evacuare a deșeurilor, lucru care, de cele mai multe ori nu este cu succes. În România, de exemplu, taxa pentru gunoi este inclusă în taxa locală, spune funcționarul. „Asta este o problemă pentru că platformele care sunt în curțile de bloc, e cu un anumit număr de containere, pentru un anumit număr de locatari și, respectiv, pentru un anumit volum de gunoi care se generează”, spune Vasile Efros. Dacă se duce mai mult gunoi, platformele devin pline, murdare, iar gunoiul stă pe alături creând o situație insalubră.


Noul regulament privind salubrizarea și asigurarea curățeniei în municipiul Chișinău prevede că, fiecare utilizator particular nu pot duce gunoiul în altă parte, în caz contrar este pasibil de amendă. Asta se va face după ce pe numele lor va fi depusă o plângere la poliție, unde se va anexa probe foto sau video, pentru ca persoana să fie identificată, după care Primăria sau preturile pot aplica amenda. Suma amenzii poate fi de la 900 de lei până̆ la 1800 pentru persoanele fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 20 la 60 de ore, și de la 3000 lei până̆ la 9000 mii de lei riscă sancțiuni persoanele juridice.

Dumitru Vulpe, directorul Întreprinderii Municipale „Regia Autosalubritate" a declarat pentru IPN că actualmente, Regia are încheiate contracte de evacuare a deșeurilor cu 16 085 persoane fizice și 8 415 agenți economici din Chișinău. Contractele de evacuare a deșeurilor pentru persoanele fizice lunar costă 33 de lei. Ridicarea gunoiului se face odată pe săptămână.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.