Localităţile cu cele mai bune băi publice vor fi premiate
Guvernul a instituit premii pentru raioanele care vor construi şi repara cele mai multe băi publice şi pentru localitatea ce va construi cea mai bună baie.
De asemenea, vor fi premiate localităţile ce vor amenaja pavilioanele de aşteptare a transportului public la cel mai înalt nivel.
Conform hotărârii de Guvern, aprobate în şedinţa din 26 aprilie, concursurile pentru stabilirea localităţilor învingătoare se vor desfăşura de 2 ori pe an, în perioada 15 ianuarie – 15 aprilie şi, respectiv, 1 aprilie – 1 septembrie.
Prim-ministrul Vasile Tarlev a menţionat că instituirea acestor premii are drept scop încurajarea conducătorilor organelor administraţiei publice locale în efectuarea acţiunilor de dezvoltare a teritoriului, în contextul realizării programului naţional „Satul Moldovenesc”.
Rezultatele concursurilor vor fi examinate de o comisie naţională, iar lista învingătorilor va fi înaintată Guvernului spre aprobare.
Raioanele, care vor construi cele mai multe băi publice vor beneficia de premii băneşti în sumă de 100, 70 şi, respectiv, 50 mii lei.
Premiul I pentru amenajarea băilor va constitui 50 şi 70 mii de lei, în funcţie de numărul de locuri prevăzute, premiul II – 40 şi 60 mii de lei, iar premiul III – 30 şi 50 mii lei.
Pentru amenajarea pavilioanelor de aşteptare vor fi acordate premii în mărime de 20, 15 şi 10 mii de lei.