Localitatea cu cei mai mulţi români declaraţi la recensământ va câştiga un automobil

Localitatea din Republica Moldova care va avea procentajul cel mai mare de români declaraţi la recensământul din această lună, va câştiga un automobil. Alte două localităţi, care vor ocupa locul 2 şi 3 după procentajul de români declaraţi la fel vor fi premiate. Campania „Maşină românească pentru localitate românească” este organizată de Mişcarea civică „Tinerii Moldovei”.

Co-preşedintele mişcării, Dinu Plângău, a comunicat într-o conferinţă de presă la IPN că va fi calculat procentajul celor mai mulţi români conform datelor făcute publice de către Biroul Naţional de Statistică după recensământul din perioada 12-25 mai. Astfel, a doua localitate cu procentajul de români cel mai mare va câştiga un sejur la mare pentru toţi elevii din această localitate.

Localitatea care se va clasa pe locul 3 după procentajul de români declaraţi la recensământ va câştiga cursuri de instruire pentru autorităţile publice locale în vederea accesării fondurilor din proiectele europene.

Anatol Ursu, co-preşedinte al Mişcării civice „Tinerii Moldovei”, a declarat la aceeaşi conferinţă de presă că deja a fost făcută o totalizare parţială a campaniei de informare, lansată de Mişcare şi peste 40 de mii de persoane au spus că se vor declara români la recensământul din acest an.

Membrii Mişcării spun că, prin campania lor, doresc să nu admită fraudarea rezultatelor recensământului din acest an, aşa cum s-a întâmplat în 2004, când doar puţin peste 2% din populaţia s-a declarat de etnie română.

Tinerii susţin că au observat în cadrul campaniei de informare că majoritatea oamenilor nu cunosc ce este recensământ. Mai mult chiar, potrivit lor, la recensământul de acum 10 ani nu a trecut pe la ei niciun recenzor, nu au fost întrebaţi nimic.

„Tinerii Moldovei” apreciază că tot mai mulţi oameni de cultură şi personalităţi din Moldova se declară români şi susţin campania lor. De asemenea, tinerii îi îndeamnă pe toţi cei care se consideră de etnie română să declare aceasta la recensământul din perioada 12-25 mai curent.

  • anatol ursu despre campania de informare.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.