Moldova şi Lituania se vor duela luni seara, 18 noiembrie, pentru a 7-a oară într-un meci amical. Până acum echipele şi-au împărţit victoriile – câte două, iar alte două meciuri s-au terminat la egalitate. Echilibrul a fost consemnat şi în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2014, când atât Moldova, cât şi Lituania au acumulat câte 11 puncte, transmite IPN.
Din cauza accidentărilor, din lotul Lituaniei lipsesc o serie de jucători importanţi, cum ar fi atacanţii Darvydas Sernas, de la Gaziantepspor, şi Edgaras Cesnauskis, de la FC Rostov.
„Pentru acest meci am convocat mulţi jucători tineri, care vor avea ocazia să-şi demonstreze valoarea. Am făcut drum lung până aici şi nu am venit să pierdem”, a declarat la conferinţa de presă dinaintea meciului selecţionerul Lituaniei, Igoris Pankratjevas.
Şi în lotul Moldovei sunt mai mulţi jucători indisponibili. „Armaş şi Bulgaru sunt accidentaţi, în timp ce Golovatenco l-am învoit să joace pentru echipa de club”, a spus, la rândul său, selecţionerul Moldovei, Ion Caras.
Partida Moldova - Lituania se va disputa în această seară, pe stadionul Zimbru, de la ora 19.00 şi va fi arbitrată de românul Alexandru Tudor.