Lipsa pluralismului în Moldova frânează dezvoltarea relaţiilor RM-UE, susţine un expert european

„Lipsa pluralismului în Moldova este o frână puternică în dezvoltarea relaţiilor dintre R. Moldova şi Uniunea Europeană”, a declarat Nicu Popescu, expert la Consiliul European pentru Relaţii Externe de la Londra, în cadrul unor dezbateri publice la Chişinău, transmite Info-Prim Neo. Expertul politic a menţionat că Moldova rămâne cu 1,5 ani în urma Ucrainei în relaţiile cu UE, în pofida instabilităţii politice şi haosului politic din Ucraina. Potrivit lui Nicu Popescu, Moldova are la nivel structural toate posibilităţile de a se apropia de UE, însă relaţiile RM-UE sunt frânate de lipsa pluralismului veritabil. Din acest motiv, desfăşurarea unor alegeri parlamentare corecte şi democratice este o condiţie principială pentru accelerarea relaţiilor moldo-comunitare. „Este la fel de important ca astfel de cazuri precum cel al cameramanului PRO TV (presupus că ar fi fost bătut de către poliţie – n.r.) să nu se mai întâmple pentru că ele sunt luate foarte în serios”, a spus Nicu Popescu. Potrivit lui, astfel de incidente dau motive acelor factori din UE care nu doresc dezvoltarea relaţiilor cu Moldova să frâneze acest proces. „Dacă alegerile parlamentare vor fi corecte, Moldova are toate şansele să grăbească apropierea de UE, să ajungă şi chiar să depăşească cu 1,5-2 ani Ucraina”, a conchis Nicu Popescu, expert la Consiliul European pentru Relaţii Externe. Dezbaterile publice au fost organizate de către Asociaţia pentru Politică Externă (APE).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.