Lipsă de cvorum la şedinţa CMC

Şedinţa de joi, 15 septembrie, a Consiliului municipal Chişinău (CMC) a fost amânată din cauza lipsei de cvorum. Consilierii Alianţei pentru Integrare Europeană nu s-au prezentat la şedinţă, iar PCRM a fost reprezentat de 24 din 26 de consilieri, transmite Info-Prim Neo. „Din câte cunosc, au loc negocieri intense pentru formarea comisiilor de specialitate. Şi astăzi dimineaţă au avut loc consultări, dar se pare că nu s-a ajuns la un numitor comun. Se pare că au apărut complicaţii pe parcurs”, a explicat primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, lipsa consilierilor de la şedinţă. Preşedintele fracţiunii Partidului Liberal în CMC, Ion Gabura, a comunicat că aleşii locali ai PCRM insistă să deţină preşedinţia în şase din şapte comisii permanente. „Unul din motivele neprezenţei fracţiunii PL este rezultatul discuţiilor. Fracţiunea PCRM vrea să îşi asume responsabilitatea ca toate comisiile să fie controlate de ei. Nici discuţia de astăzi cu preşedintele fracţiunii PCRM nu a adus la un rezultat, iar noi considerăm că nu este corect din partea lor. Este logic ca din cele şapte comisii patru să fie ale PCRM şi celelalte trei ale partidelor democratice”, a declarat Ion Gabura. În cadrul negocierilor s-a atins şi numirea viceprimarilor. Potrivit lui Ion Gabura, PCRM îşi revendică drepturile asupra tuturor viceprimarilor. Primarul general, Dorin Chirtoacă, consideră că pentru numirea viceprimarilor mai este timp, mai întâi trebuie partajate comisiile de specialitate. Preşedintele fracţiunii PLDM în CMC, Ghenadie Dumanschi, a motivat lipsa fracţiunii liberal-democrate la şedinţa CMC prin faptul că a primit o solicitare din partea colegilor de alianţă să nu participe la şedinţă. „Fracţiunea a fost pregătită să participe la această şedinţă, dar am fost solicitaţi respectuos de către colegii din alianţă să nu o facem pe motivul lipsei secretarului CMC. Cu noi la tema partajarea comisiilor nu a discutat nimeni şi nici nu am participat la o şedinţă”, a spus Ghenadie Dumanschi. Conform ordinii de zi a şedinţei, consilierii municipali urmau să aprobe componenţa numerică şi nominală a comisiilor de specialitate pe domenii de activitate. Potrivit Regulamentului de funcţionare a Consiliului, şedinţa CMC este considerată deliberativă dacă la ea asistă 26 de consilieri municipali aleşi cu drept de vot. În fracţiunea PCRM sunt acum 24 de consilieri. Zinaida Greceanîi şi Igor Dodon au anunţat că renunţă la mandat. Ridicarea mandatelor celor doi şi urma să fie discutată în şedinţa de astăzi. În locul acestora în CMC vor veni următorii doi candidaţi de pe lista PCRM. Următoarea şedinţă a CMC va fi convocată după ce se vor încheia negocierile privind formarea comisiilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.