Lipsa consultărilor publice este un eșec garantat, Confederația Patronatului

Reprezentanții Confederației Naționale a Patronatului din Moldova susțin că elaborarea oricărui act normativ și orice modificare cu impact în activitatea antreprenorială trebuie consultate cu cei care urmează să implementeze aceste prevederi. Într-o conferință de presă la IPN, conducerea CNPM a declarat că inițiativele lansate în ultima perioadă denotă o caracteristică comună: lipsa consultărilor publice.

„Se observă ceva caracteristic pentru societatea noastră: individul ajuns într-o funcție de conducere adesea se distanțează de realitățile în care a activat anterior. Și consideră că tot ce ar face este corect și binevenit pentru această societate. Un exemplu elocvent în acest sens este și modificarea structurii Guvernului, care a fost realizată de executivul și legislativul precedent. Urmare a reformei autorităților publice centrale, a fost micșorat numărul de ministere, multe din ele fiind comasate având ca scop micșorarea cheltuielilor administrative”, a declarat președintele Confederației, Leonid Cerescu. Potrivit lui, scopul este salutabil, însă structurile nou formate sunt de multe ori în imposibilitatea de a soluționa multiplele probleme care apar la antreprenorii din ramurile economiei naționale.

Leonid Cerescu a menționat că și noua guvernare a promovat mai multe inițiative de modificare a cadrului legal, fără a fi consultate asociațiile de business și partenerii sociali. Și exemple în acest sens sunt anularea tichetelor de masă, revenirea la TVA 20% pentru HoReCa și altele. „Solicităm factorilor de decizie să revină la respectarea cadrului legal prevăzut de Legea 245 din 27.07.2006 privind organizarea și funcționarea Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, a comisiilor la nivel de ramură și la nivel teritorial”, a mai spus președintele CNPM.

Prim-vicepreședintele CNPM, Vladimir Florea, președinte al Asociației Patronale Uniunea Transportatorilor și Drumarilor, a declarat că reprezentanții patronatelor își doresc un parteneriat real cu structurile de stat. Uniunea Transportatorilor întrunește mai multe de 170 de organizații, agenți economici. Potrivit lui, printre problemele care rămân nesoluționate se numără și tariful în domeniul transporturilor de călători. Situația este critică, întrucât piața tenebră a ajuns la 50% din transporturile interurbane și suburbane. Pierderea e mai mult de 300 de milioane pentru buget.

Vicepreședintele Confederației, Igor Crapivca, președinte al Clubului Republican al Oamenilor de Afaceri „Timpul”, a menționat că agenții economici își doresc condiții clare, corecte și predictibile de activitate. În opinia sa, autoritățile trebuie să înțeleagă că principala sursă pentru creșterea contribuțiilor în bugetul public ar fi legalizarea economiei tenebre, nu și în sporirea ratei impozitării. Or, o politică fiscală predictibilă și transparentă ar da posibilitatea businessului legal să-l învingă pe cel ilegal.

Vladislav Caminschi, director executiv al Confederației, este de părere că negocierile cu partenerii de dezvoltare, cum ar fi și Fondul Monetar Internațional, trebuie să aibă loc și cu implicarea mediului de afaceri. „Este normal ca apriori oricăror negocieri pe care le realizează autoritățile statului cu partenerii de dezvoltare să fim consultați și noi. Respectiv, după discuțiile pe care le vom avea, poate o să indicăm și niște direcții care sunt cele mai bune de a fi abordate, iar în final vor fi toți împăcați și va exista o pace cu noile reglementări în domeniul fiscal”, a mai spus Vladislav Caminschi.

  • Leonid Cerescu despre necesitatea consultarilor publice
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.