Linie clandestină de producere a semințelor de porumb, depistată la Todirești

O linie clandestină de producere a semințelor de porumb, care ulterior erau comercializate în baza mărcii comerciale a Institutului de Fitotehnie „Porumbeni”, a fost depistată în depozitul central al Întreprinderii de Stat Stațiunea Didactico-Experimentală „Chetrosu”, din satul Todirești, raionul Criuleni, care se află în proces de insolvabilitate.

Abaterile au fost constatate de către membrii comisiei create pentru a inspecta câmpurile aflate în gestiunea întreprinderilor de stat subordonate Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al instituției.

Din discuțiile cu angajații s-a stabilit că semințele de porumb erau comercializate prin intermediul unui punct comercial situat la altă întreprindere de stat aflată de asemenea în proces de insolvabilitate. Aceasta era condusă de același administrator autorizat. Semințele comercializate ilicit erau tratate cu produse fitosanitare cu termenul de valabilitate expirat.

Ca rezultat al cercetărilor, aproximativ două tone de semințe de porumb au fost confiscate de poliție. Organele de urmărire penală urmează să se expună asupra acestui fapt.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare atenționează producătorii agricoli să fie prudenți când procură semințe de porumb.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.