Lilia Zaharia: Modificarea legii în prag de alegeri pare a fi o decizie politică care ar favoriza partidul de la guvernare

Percepția generală a publicului este că prin modificările legislative care interzic unor persoane asociate partidelor politice neconstituționale să candideze la alegeri, s-a lovit într-o formațiune și sateliții ei, invocându-se diverse ilegalități. Dar, la suprafață pare a fi o decizie politică care ar favoriza partidul de la guvernare, consideră Lilia Zaharia, director executiv, Transparency International Moldova, opinia fiind exprimată la dezbaterea publică „Duritatea legii și „dinții” democrației în alegeri”, organizată de Agenția de Presă IPN.

„Politica acestor partide sancționate este cumva pro-Kremlin și părerea mea subiectivă este că persoanele bănuite sunt persoane care vor să destabilizeze situația din țară, inclusiv prin dezinformări, știri și conturi false. Însă, atunci când s-au făcut modificările legislative respective, timpul era foarte limitat, de aceea s-a lovit în acele persoane care au doar statut de bănuit sau învinuit, dar nu sunt condamnați definitiv, inclusiv în dosarul furtului miliardului. Aceste persoane, inclusiv cele care au fost incluse în lista de interdicții, desigur că vor merge în instanță și va avea de pierdut Republica Moldova”, a spus Lilia Zaharia.

Ea nu crede că noile norme vor curma fenomenele corupției electorale. „Fostul partid Șor și alte partide conexe sunt inventive și la capitolul mituirii alegătorilor, și a concurenților electorali. Dacă autoritățile au inclus în lista de interdicții anumite persoane, activitatea acestora trebuie monitorizată, la fel ca și a altor persoane conexe. La nivel local se întâmplă acțiuni de mituire a alegătorilor”, crede Lilia Zaharia.

În opinia șefei de la Transparency International Moldova, alegătorul nu a reușit să se documenteze asupra ultimilor modificări din Codul Electoral, chiar dacă acestea au fost mediatizate intens. „La țară, unde cultura mediatizării nu e foarte dezvoltată, nu cred că s-a înțeles care sunt și vor fi efectele restricțiilor. Pe fonul gafărilor, vor avea de câștigat doar reprezentanții fostului partid, deoarece vor fi lansate speculații că le-a fost interzis dreptul la alegeri și ura votanților va fi mai mare. Acum instituțiile media trebuie să traducă aceste restricții dintr-unlimbaj tehnic în unul accesibil despre ceea ce au de făcut alegătorii la alegerile din 5 noiembrie. Asta e tot ce se poate face pentru informarea cetățeanului”, a spus Lilia Zaharia.

Dezbaterea publică cu tema „Duritatea legii și „dinții” democrației în alegeri” este ediția 2-a din ciclul „Impulsionarea discuției în mass-media privind specificul tradițional al alegerilor locale și nevoia de europenizare”, desfășurat de Agenția de presă IPN cu sprijinul Fundației Soros Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE